E vorba despre ceea ce sugereaza teoria castigatoare a premiului Nobel pentru economie din acest an, teorie sustinuta de Elinor Ostrom.
Sursa: http://www.scottlondon.com/reviews/ostrom.html
Acordarea premiului pentru o teorie a centrarii deciziilor economice (de alocare si utilizare de resurse, generic vorbind) la nivel de individ sau asociatie poate parea utopica, mai ales intr-o perioada in care prezenta statului merge destul profund in viata cotidiana; economica si sociala indeobste.
“Doza” de scepticism poate sa vina de la cateva intrebari care m-au preocupat si pe mine cand am spus: “PUTEM FI MAI BUNI!”
De exemplu…
Poate individul sa fie mai rational fara a avea o autoritate care sa il supravegheze si sa il constranga, la o adica?
Care sunt mecanismele care l-ar putea face sa gandeasca in termeni rationalitate, pe bune, cu integritate si consecventa?
Care e parghia/ argumentul care face ca individul sa ia o decizie legata de exploatarea unei resurse intr-un mod cu adevarat sustenabil?
Care ar fi trigger-ul care ar putea anula, de facto si de jure, aparatul administrativ, qvasi-politizat?
Care e vehicolul prin care se poate face transferul de autoritate de la norma la conventie?
Si, la urma-urmelor, cum poti transforma coercitia in voluntariat, la scara mare?
Sigur, puteti spune ca intrebarile mele releva o anumita convingere: omul e prin natura lui irational. E suficient sa ma uit in jur. Daca vad gresit, va rog sa ma trageti de maneca!
October 14, 2009 at 7:57 pm
zici: “Poate individul sa fie mai rational fara a avea o autoritate care sa il supravegheze si sa il constranga, la o adica?”
ce i-ar da dreptul autoritatii sa supravegheze si constranga? ca tot din oameni irationali e facuta.
October 14, 2009 at 8:58 pm
ok, nu faci decat sa confirmi ceea ce sugerez… ce garantie am eu ca lipsa de coercitie, pentru un numar mare de marlani, nu emerge in anarhie?
daca tot ne raspundem prin intrebari
October 15, 2009 at 6:27 am
n-ai nici o garantie, in nici o directie.
October 15, 2009 at 7:58 am
indivizii nu sunt chiar izolati , ci apartin unor grupuri sociale sau/si de interese a caror rationalitate e manifesta: ma gindesc la corporatisti, desi poate fi dat exemplul si de asociatii de consumatori care au reusit sa-si impuna punctul de vedere si sa obtina mai multa transparenta in comisioanele bancare (in franta de ex). tot in franta, asociatiile de consumatori au obtinut ca un contract care ajunge la termen sa nu mai fie prelungit in mod tacit, ci sa-ti trimita o scrisoare acasa in care sa te intrebe daca vrei sa prelungesti sau nu.in administrarea unei resurse un grup poate fi rational in masura in care e constient ca supravietuirea lui depinde de resursa respectiva (insa pescarii sunt convinsi ca resursa e inepuizabile, de aceea sunt total opusi limitarii cantitatii plus ca reciclarea lor intr-o alta bransa de activitate nu le apare ca evidenta). cetatenii sunt foarte rationali in masura in care isi apara interesele, de ex asociatiile de proprietari din State care au reusit sa influenteze politicienii sa ia masuri favorabile intereselor lor in detrimentul altor grupuri sociale (vezi si cartea lui mike davis ‘city of quartz” despre L.A. si politicile de privatizare a spatiului public). intrebarea pe care mi-o pun eu nu e de ordinul rationalitatii, caci pentru mine spatiul public e oricum un cimp de bataie in care diferite interese, foarte rationale, se infrunta, ci care e gradul de expertiza cerut pentru ca un cetatean sa se exprime in favoarea unui punct de vedere sau al altuia, in ce masura aceasta infruntare e generatoare de solidaritate si dreptate sociala? Din punctul meu de vedere, coercitia e necesara pentru a putea administra resursele pe termen lung si pentru a impune schimbarea unor comportamente (energia trebuie sa fie foarte scumpa ca sa se incite la economisirea ei etc) si pentru a limita excluziunea sociala. tot pentru mine, intrebarea se poate pune si din pdv al constiintei apartenentei la un grup de interese vs contiinta nationala.cred ca mie grupul social/de interese nu mi se pare a fi cea mai buna unitate de masura, cel putin nu in societatile occidentale clasice: arborigenii stiu sa exploateze rational resursele, dar nu au modul de viata al unui cetatean californian care vrea teren de golf in conditiile in care apa freatica e aproape epuizata. ceea ce nu subliniaza doamna e conflictul dintre ratiune si dorinta/vointa individului sau a grupului de a-si schimba comportamentul.
October 15, 2009 at 3:48 pm
Sincer cred ca e posibil pe termen lung. Exemplul mai la scara imi pare Elvetia. Este extrem de interesant cum oameni atat de diversi, etnic si in esenta cultural, au reusit sa adere cu succes (zic eu) la un set de principii si valori, care mie mi se par de invidiat.si de urmat. Cine poate
merci pentru feedback!
October 15, 2009 at 5:22 pm
exemplul elvetian e foarte respectabil:-) si nici macar nu e singurul in europa de vest:-) problema mea e ca valorile suedezului/elvetianului etc in materie de gestionare a resurselor gen energie, transporturi publice, ape sau paduri nu sunt aceleasi cu ale englezului care a privatizat caile ferate cu rezultatele dezastruoase cunoscute sau ale grecului care tolereaza incedii ce profita speculatorilor imobiliari sau ale romanului care practica braconajul in arii protejate si e incapabil sa recicleze mai mult de 1% din deseuri. tu zici ca se poate, pe termen lung. eu sunt mult mai pesimista. dar sa stii ca m-as multumi cu o romanie la nivelul italiei inainte de ne propune ca obiectiv elvetia:-)