De multa vreme ma bate gandul sa creez o sectiune pe blog careia sa ii zic ceva a la “instantanee”… adica momente simple, cotidiene pe care le vad/ traiesc si pe care sa le surprind aici, bineinteles, sub egida “Putem fi mai buni!”.

Astazi mi s-a intamplat o chestie de acest gen. E a doua oara in ultimele trei saptamani cand parchez masina pe malul Dambovitei, undeva in spatele BCR si CEC, langa benzinaria Petrom. Doamna de la parcare ma ghideaza; ma dau jos, si ii spun:

“Cred ca o sa las masina cam trei ore!”

“Stiam eu! Ca tot trei ore ati lasat-o si data trecuta” (repet, acum trei saptamani!)

Am avut un mic moment de ezitare… m-a retinut dupa masina? sau dupa masina murdara? sau dupa tinuta scrobita (palton, costum, cravata)?! Sau faptul ca i-am lasat 5 lei in loc de 4,5 lei…?!

Imi revin si o intreb:

“Sa inteleg ca m-ati tinut minte?”

“Bineinteles! Stim si noi care sunt oamenii buni!”

“Da’ de unde stiti ca sunt om bun?”

“Haaaideti domnu’, ca se vede!”.

Mi s-a facut parul maciuca. Recunosc, mi-a crapat si pipota in mine de mandrie; sau ma rog, un sentiment similar pe care nu prea stiu cum sa il definesc. De asemenea, recunosc ca mi s-au umezit oleaca ochii pe la colturi. Repet: vorbeam cu o femeie care da tichete de parcare, angajata a primariei capitalei, pe care o vedeam a doua oara in viata si cu care am stat de vorba cate 30 de secunde. 

O femeie normala care mi-a ridicat moralul pentru cateva zile bune.

Si careia nici nu i-am multumit pentru gandul bun…