Elvetia Tuesday, Oct 13 2009

Preambulul obisnuit…

“Confederatii” chiar sunt, dupa cum probabil stiti, o natie pestrita; o delta culturala europeana. Totul e divers: culoarea parului, ochilor si a pielii, etniile, limbile vorbite. E probabil modelul spre care UE ar trebui/ putea sa tinda, a propos de modelul social. In speta, e foarte interesant cum sisteme de valori si culturi variate pot coexista intr’un climat relativ echilibrat; cel putin la nivelul strazii. Din nou, factorul critic de succes este infrastructura.

Apele sunt multe, lacrima, fie ca sunt lacuri sau rauri. Multa naturalete. Multa verdeatza.

Multa rigoare, mult bun simt, disciplina lucrurilor marunte; foarte relaxanta pentru un turist care vine din haos. Pare ca fiecare isi stie bine locul si nu incearca sa “provoace” mecanismele scrise si nescrise ale societatii. Sigur, se poate vorbi si de recrudescente (pe alocuri) de extrema dreapta… dar nu e locul; nici momentul; si nici cazul sa dezbat asta aici.

Iar ciocolata… Fara numar, fara limite in forma, culoare si combinatie.

Einsiedeln…

… mi s-a parut similar cu Montserrat (vedeti postul despre Barcelona). Respectiv, e un satuc care, teoretic ar fi trebuit sa te izbeasca prin forta monahala. Dar te izbeste pragmatismul din vecinatatea comerciala a catedralei. Catedrala… un pic cam opulenta, si prin marime, si prin decoratiunile interioare (foarte frumoase, altfel). Hergheliile din zona sunt de vizitat, macar pentru frumusetea cailor. Mai multe, gasiti aici.

Rigi

Ne-am continuat periplul spre aceasta statiune, cu un view belea … Lacuri, munti, toate vazute in marinimia si impozanta lor (o sa adaug si poze).

Paranteza. Pe drum am cumparat dovleci de pe marginea soselei. Nimic spectaculos pana aici… ce mi s-a parut “different” (vorbind de disciplina si civilizatie…) nu era nimeni la vanzare/ supraveghere. Era o casa de bani, securizata (o cutie de metal nituita zdravan de carutza, sa zicem, in care erau expusi bostanii de diverse dimensiuni si preturi). Marcai banul, functie de marimea dovleacului, si plecai mai departe… va inchipuiti ce ne-a trecut prin cap .

Lucerna

Frumos… linistit, viu. Era si weekend. Am rontzait niste maroni (castane coapte), am savurat un formage fondue, am batut putin strazile. E un oras mediu ca marime, cu un aer aristocrat, medieval (mai degraba de influenta germana, in ciuda numelui).

… am Rhein

Initial cascada de pe Rin, cea mai mare din Europa. Ulterior, la Stein am Rhein, care (o sa vedeti cand adaug pozele) are un aer foarte sasesc de pe la noi. Frumusel foc! Unde, fireste, am devorat carnati la botu’ calului si de unde am cumparat in jur de 1,5-2 kg de ciocolata de casa. O sa ma intrebati de ce nu am luat mai multa  

Konstantz und Bodensee

Mai fusesem pe malul acestui lac cu ani in urma, cand bateam simpozioanele studentesti pe la St. Gallen. Am fost mai putin impresionat, trebuie sa recunosc. Nici arhitectura nu m-a lasat masca (fata de altele de acolo). Seara zilei s-a incheiat mirobolant… cu o portie de raclette. Spor la balit

Zurich

Orasul gazda, in esenta. Capitala de facto a Elvetiei. In speta centrul financiar si probabil locul in care se deruleaza afacerile cele mai zemoase. Anyway, are o fatza jumate eleganta, jumate industriala. Locul de promenada de pe marginea lacului este foarte atractiv. De asemenea, cartierele rezidentiele de pe cele doua maluri ale lacului cu acelasi nume, iti inspira a mai prima bunastare.

Laussane

Un oras care a contrastat cu tot ce vazusem pana atunci. Ceva mai… ingramadit, poate ceva mai putin curat. Multi oameni de culoare. Se simtea din plin aerul francez. Bine, se auzea din plin si limba franceza pe strazi. E un oras universitar. Mi-a adus aminte de Perugia, a propos de logica pestrita a strazii. Catedrala… tot mare, dar ceva mai sobra decat cea de la Einsiedeln (era si o expozitie cultural-religioasa in memoria lui Jean Calvin)

Montreux

Foarte frumos orasel! Bine, pana sa ajungem, am trecut printr-o zona de podgorii, in panta. Cu un aer foarte provensal. Orasul in sine e un loc de tip riviera. Deci scump . Mirosea a offshore center. Aici a poposit si Freddy Mercury la un moment dat. “Romantza” e la ea acasa. Castele in imprejurimi. Lacul Geneva plin de rate, gaste, lebede si alte pasari plutitoare. Si, daca tot v-am “agresat” culinar si mai devreme, trebuie mentionata inghatata Movenpick. Un produs terra-premium, pour les connaisseurs. Scumpa in draci… dar bunaaaa!!!

Berna

Capitala de jure… Mi-a placut cel mai mult din punct de vedere arhitectural-urbanistic. Practic, zona centrala e inscrisa in patrimoniul Unesco. Din nou, se simteau influentele medievale. Am vrut sa vizitam si casa in care a locuit Einstein. Dar in final ne-am multumit cu o plimbare extinsa, pana sus, in deal, unde e un parc de trandafiri.

Legat de viata de elvetian si contrastele ei… In Berna am fost martorii unui eveniment care probabil in Romania ar fi generat probabil dezbateri/ inchinaciuni/ fals pudism. In fata Parlamentului Congederatiei Helvete, nici mai mult nic mai putin, se afla o fantana arteziana similara cu cea din Sibiu. In plina strada. (Las la o parte faptul ca am trecut la un metru de usa pe care intrau si parlamentarii elvetieni… ). In acea fantana, copii intre 1 si 6 ani se zbenguiau, dezbracati (in anumite cazuri la pielea goala) asistati, aclamati si fotografiati de parinti. Fara jena, fara vreo preocupare de morala sau expunere a minorilor… totul foarte natural, foarte lipsit de prejudecati, de inhibitii. Basca, apa era rece… iar unii plozi de’abia se tineau pe picioare!

Marfa de educatie: cata vreme nu aduci un prejudiciu celor din jur, ar trebui sa poti sa faci ORICE, ORICAND, ORIUNDE! Si nimic – lege divina, sociala sau judecata umana – sa nu te poata obstructiona. Hm?

Appenzell

Un satuc de munte cochet! In drum spre el ne-a lovit, in tren, un miros puternic de vaca bio. Peisajele… tara lu’ Heidi (atentie, nu e si a lu’ vacutza Milka; aia e Austria. Asta ca sa nu faceti vreo greseala :) ). Am mancat zdravan, la un restaurant, Traube. De ce ii dau link-ul? Pentru ca (iar, a propos de bun-simt) am primit o lectie. Am comandat, ca tot omu’ infometat, o supica, un fel principal (cu aroma de toamna) si un desert. Domnisoara care ne-a servit ne-a sugerat sa comandam desertul, daca mai putem, dupa. In felul asta ne-a avertizat ca portiile sunt generoase si nu e cazul sa ne transformam in saci fara fund. Recunosc, mi s-a intamplat si in Romania de vreo doua ori. Dar aici reactia acelei femei mi s-a parut un “instinct originar”, menit sa il faca pe client sa se simta bine si confortabil.

Data viitoare… facem zona alpina si zona italiana.

Leave a Response »

 

Batrana domna virgina… Tuesday, Sep 22 2009

Este vorba despre Delta Dunarii. A fost prima oara, spre marea mea jena, cand am ajuns in delta… si mi-a placut.

E un pamant virgin, o ciorba biologica, dar si un soi de “plaman” pentru tot ceea ce noua, oamenilor, sau naturii ne prisoseste, involuntar sau deliberat.

E un big-bang pentru o gramada de vietati si micro-sisteme; dar si un loc de care viata atarna de un varf de papura; sau o plasa prea lunga; sau o pusca prea indrazneata; sau chiar o vasla aprig manuita… Staiti ca exista o lupta pe viata si pe moarte (a pasarilor!) pentru peste intre cormorani si pelicani, pe de o parte, si lipoveni, pe de alta parte? Nu insist…

Mi-a adus aminte de copilarie… aventurile lui Huck Finn; dar si de exilul lui Yoda din Razboiul Stelelor. Ideea e ca in Delta chiar simti cum sta treaba cu simbioza si selectia naturala. 

 Incepi sa intelegi cat de mare pacoste poate sa reprezinta omul…

… sau cat de inoportuna poate parea prezenta lui in anumite situatii

Sa incheiem intr-o nota optimista si eleganta…

7 Responses »

 

Rosslyn, Stirling & St. Andrew Sunday, Aug 30 2009

Sa continuam cu Scotia.

Noi ne-am plimbat foarte mult pe partea de est. In principiu nici nu am ajuns in zona Highland. Dar am vizitat areale care, cel putin dintr-o perspectiva geografica, era tipic “highland“. Cum, in egala masura am vizitat si zone tip “lowland“, dar si zone de coasta cu plaje semi-secate din pricina “jocului” flux-reflux. Despre Glasgow nu voi scrie mai nimic, pentru ca e un oras prea putin interesant. Cel putin din punctul nostru de vedere.

Rosslyn Chapel

Vestita capela (in mare parte datorita lui Dan Brown) este o capela ca oricare alta pentru localnici. Are vechime si iz celtic medieval asa cum reiese si din Codul lui DaVinci. Necazul in ceea ce ne priveste a fost si faptul ca a si plouat in ziua cu pricina; pe de alta parte, capela era in plina reconditionare/ reconservare pe exterior. Mai exact era cu totul acoperita de o structura metalica si schele pentru ca trebuia curatata de ciuperci, muschi si alte plante cu apetenta pentru simbioza…

Interiorul este insa de impact. Nu neaparat datorita acuratetei basoreliefurilor sau vitrallilor sau altor elemente arhitecturale. Si ele au farmecul lor, pe alocuri romantic-dramatice, pe alocuri masonice (pentru cei cat de cat pasionati si cunoscatori emana simbolurile de aceasta sorginte). Este misterioasa in felul ei, discreta daca tinem cont de localizare si de apreciat daca ne gandim ca a fost facuta pe vremea lui Stefan cel Mare. In plus, nu te izbeste cultura catolica… nu am avut foarte pregnant sentimentul ca sunt in biserica lui Cristos… e altceva. Forta culturii celtice este mai degraba primordiala. Atat cat ma pricep si eu.

A propos de mistere, una din arhitrave (sper ca am zis corect) este impodobita cu un basorelief care sugereaza/ aduce a stiuleti de porumb. Sigur, veti spune ca nu e mare lucru; insa capela a a fost construita inainte de descoperirea Americii. E de asemenea impresionanta persistenta familiei Saint Clair.

Nu e extraordinara, insa recunosc ca gandirea mea epica si baietzismele cavaleresti si templiere m-au miscat; si vizita mi-a prins bine. Mi-ar fi parut rau sa nu o vizitez. Anyway, va las sa descoperiti voi misterele care noua ne-au scapat: http://www.rosslynchapel.org.uk/.

Vizita la Rosslyn a avut si efecte culinare de mare impact la un han din imediata vecinatate a capelei:

Stirling & Loch Lomond

Excursia cu pricina a fost una organizata. Am avut si ghid, pe care insa nu l-am prea inteles. A plouat si in acea zi, bineinteles.

Stirling este un castel mai bine conservat decat alte vestigii de acest gen din Scoatia. Este plin de romantism istoric. Tot ceea ce se leaga de mandria lor nationala (sau dupa caz de jenele lor in relatie cu englezii) sunt concentrate in acest castel. Figura lui William Wallace e de departe cea mai iconica.

Cam asta e perspectiva acestui castel…

Loch Lomond

St. Andrew

La St. Andrew am mers cu trenul. Am coborat la Lauchard, un sat mai mare, am luat autobuzul care ne-a dus printr’un peisaj desprins parca din perioada de maturitate a picturilor lui van Gogh. Nu stiam exact unde eram… erau lanuri, livezi, pasuni, ferme… copaci seculari izolati.

St Andrew mi’a adus aminte de imagini din Lord of the Rings.

Un oras relativ retras, dar destul de sofisticat… E un oras de oameni bogati; foarte pitoresc si plin de atractii. Aici este si o unversitate de mare prestigiu si, dupa cum sustin scriptele, “the very home of golf“…

In rest… casute cochete, flori, pajisti si pescarusii prietenosi.

Perspectiva de coasta e din nou de zile mari

Photos by Pooja

One Response »

 

Edinburgh Tuesday, Aug 25 2009

Asa cum v-am obisnuit, nu am sa insist prea mult pe aspecte “biografice”. Internetul este si in acest caz generos. Istoria a fost deja scrisa. O sa ma concentrez, ca de obicei, pe aspectele de “simtz”.

Din start, de mentionat, total diferit de Londra. Mai intim, mai clasic, mai linistit. La fel de scump

Aici sunt marii magnati ai Scotiei. Aici e centrul financiar al Scotiei. Aici este parlamantul Scotiei… de care se cam face bashcalie. Si nu doar pentru ca respectiva cladire se afla pe locul unde odinioara era o berarie… Deci nu doar la noi politicienii sunt considerati circari si sarlatani. M-am mai linistit

Aici, in vecinatatea imediata a orasului, s-a nascut golful (sportul cu crosa ).

Aici suna cel mai abitir cimpoaiele si bat cel mai indraznetz tobele. Aici este in principiu efervescenta culturala scotiana la cel mai ridicat grad, pentru orice tip de arta.

Despre simbolurile Scotiei gasiti aici mult mai bine si documentat prezentat. Dintre toate, cel mai surprinzator mi s-a parut scaietele… pentru mine alegerea lor si persistenta ei imi transmite cat sunt de autentici. Limba este de maaare angajament; greu intelegi ce zic. Chiar si azi scotiana de strada suna ceva de genul…

La fel de spectaculoase sunt si kilt-ul si cimpoiul.

Asa cum scriam si in articolul de deschidere, in Edinburgh s-a pastrat din punct de vedere arhitectonic izul roman, cu tot arsenalul de colonade, frontispicii si piatzete de pe vremea cezarilor stapani peste Britania.

In egala masura, mai ales daca ne uitam la castel si vecinatatile lui o sa intelegem de unde s-a inspirat  doamna JK Rowling (dupa cum sustin localnicii) cand a scris Harry Potter si a descris taramul vrajitorilor cu patalama. Mixul asta romano-celtico-anglo-saxon da foarte bine; te trimite si in zona de poveste, dar si in perioada medievala.

Castelul… dupa cum vedeti!

Berea… asishderea

Poate si datorita festivalului (The Fringe), principala ruta pietonala, Royal Mile era foarte animata. Tipic pentru un oras european, cu traditie, care se respecta.

In timpul festivalului anual de la Edinburgh se desfasoara parada militara, numita Tattoo, unde vin fanfare din mai multe tari. Un exemplu gasiti mai jos:

Pentru mine, cei mai spectaculosi au fost niste elvetieni. Ii gasiti mai jos:

Iar perspectiva… de zile mari!

One Response »

 

Scotland Tuesday, Aug 25 2009

“Keep your face towards the sun and the shadows will fall behind you“… sub auspiciile acestui citat a inceput scurta noastra incursiune in Scotia. Inainte de a intra in miezul lucrurilor, o sa va impartasesc cateva simtaminte despre Scotia si oamenii ei.

E o tara verde. E verde prin lege. Legea naturii, care spune ca trebuie sa ploua cel putin o data pe zi. Legea omului care spune ca zonele verzi raman zone verzi. Da, ploua des. Este atat de curat aerul si atat de putin praf in atmosfera si pe strada, incat noi am perceput ploaia ca pe o binecuvantare. Respectul pentru verde este atat de mare, incat in orasele mari pentru a intra in anumite gradini publice (care de fapt sunt private!), trebuie sa platesti o taxa anuala; in schimbul careia primesti o cheie de la gradina. Iar gradina/ spatiul verde din jurul casei arata… ca in filme. Nimic nu e neglijat. Nimic nu e lasat de izbeliste; fiecare fir de iarba e tratat cu mare pasiune. Preocuparea pentru natura merge atat de departe, incat ramasitele din gradinile personale (crengi, frunze, flori ofilite, etc) sunt colectate de municipalitate in niste tomberoane speciale si folosite pentru parcurile publice. Nimic nu se pierde; nimic nu se iroseste; totul se transforma.

Bunul simt al utilizarii rationale este vizibil si in utilizarea spatiilor. Par sa aiba un simt al utilului excesiv de bine dezvoltat. In casele lor, spatiile sunt generoase in locurile in care zabovesti si vrei sa te simti bine. Asta pentru ca fiecare cotlon este utilizat pentru depozitare.

Arhitectura… e o imbinare intre cultura anglo-saxona si cea romana clasica. Multe cladiri din orasele mari (Edinburgh, Glasgow) au coloane romane. Te loveste un iz masonic; strada are o alura templar. Imaginea este insa consistenta si in zonele, sa le zicem, rurale. Pentru ca piatra e abundenta, pe alocuri chiar si pasunile sunt izolate prin ziduri de piatra; in general hotarele sunt bine delimitate, cu garduri, posibil pentru a nu permite animalelor sa pasca sau sa se indeparteze.

Scotienii? Asa cum ii stiti din filme: mandri, vanitosi pe alocuri, dar modesti; extrem de relaxati, dar prezenti; sociabili si saritori; traditionalisti, dar progresivi; harnici, dar practici. Autentici.

E o tara in care m-as putea muta maine.

O sa revin in zilele urmatoare cu locurile in care am poposit mai mult (Edinburgh, Glasgow, Loch Lomond, St. Andrew); cu evenimentele la care am participat (festival, parada militara, concertul U2) si cu alte simboluri care m-au marcat.

One Response »

 

Barcelona Saturday, Jul 4 2009

Am avut o saptamana plina, asa ca am tot amanat povestirea experientei Barcelona. Am sa incep cu concluziile…

E un oras foarte frumos, plin de lucruri potrivite pentru orice fel de turism, mai ales pentru turismul cultural. Fara sa mai fac comparatii cu alte orase, pot sa spun ca a fost o calatorie din care m-am intors cu mult respect pentru spiritul catalan.

Promenada

La Barcelona am stat mai mult pe strada. Am intrat in putine locuri tip muzeu (cu exceptia locurilor marca Gaudi, despre care am povestit deja). Pentru ca am stat chiar in Plaça d’Espanya, am petrecut cateva seri in zona Montjuïc. Montjuic este un complex, un parc daca vreti, unde gasesti mai multe atractii. Ai un muzeu de istorie si arta catalana… Ai o piata unde poti sa ”atarni” cu orele cu ochii la arteziana cu lumini si sunet (poate cea mai impresionanta fantana din cate am vazut; am ales aceasta poza pentru ca aduce mult cu Sagrada Familia)…

Ai, pe urcus, gradina botanica a orasului si Parcul Olimpic (Barcelona 1992, remember?)

Ai telecabina care te duce pana sus, in varful dealului/ muntelui, de unde ai o panorama de zile mari.

Rambla si Cartierul Gotic sunt urmatoarele locuri in care poti sa te bucuri de animatie, saltimbanci, dansatori de strada, acrobati, negustori de “nimicuri”, pictori de ocazie, restaurante si baruri. Rambla pleaca de la Plaça de Catalunya si tine pana in port. Vreo 4-5 statii de metrou, pe care noi le-am facut pe jos de cateva ori in cele 6 zile cat am stat. Prin zona asta gasesti si muzee, dar si piata din Barcelona. Totul e proaspat… totul e plin de culoare. E un mic paradis pentru ochi si… o agonie pentru glandele salivare .

In port, e bineinteles zona de marina, dar si plaje si terase ca pentru un sejur la mare. Chiar esti la mare .

Nu inchei partea de promenada fara sa numesc obiceiul spaniol numit Tapas. Tapas e o filozofie culinara foarte smart. E cumva ideea de fast food, desi procesul e departe de a fi unul rapid. Pe romaneste, “Tapas” ar coincide cu ideea de “platouas” sau “gustarica”. Ei iti pun la dispozitie la vedere, la tejghea, o paleta generoasa de mancarici (salate, tocanite, minuturi, carnaciori, fructe de mare, jamboane, branzeturi, masline… si tot asa, deja balesc scriind ) si tu alegi. Putin de colo, putin de colo… cat te duce stomacul! Dar e prezentata bine (de ce ma mira?) si pleci ghiftuit zdravan dupa o tura de tapas.

Barça

Blau-grana, FC Barcelona… clubul care a facut ravagi in Europa anul asta, este intr-adevar un club mare! Pentru cine e pasionat de sport in general, fotbal in particular, clubul asta este un monument. Sunt convins ca nu e singurul care are un model de business (caci e un mare business!) atat de bine pus la punct. Nici nu iti e greu sa iti dai seama cat de departe e “liga lui Mitica” cand intri in complexul de la FC Barcelona si vezi cum isi trateaza ei legendele si viitorul. Traditie e un cuvant prea mic pentru ce am simtit pe Camp Nou… e un mod de viata, e toata zeama si forta catalana in stadionul ala! Era in pregatire pentru concertul U2, dar am reusit sa imi inchipui ce ar trebui sa simta Messi, Puyol, Iniesta sau Xavi cand intra pe gazon… 100.000 de oameni intra acolo! Si de cele mai multe ori stadionul e plin!

Iar Barca TV… ar fi probabil cadoul suprem pentru tatal meu . O gramada de reportaje din viata jucatorilor Barcei, meciuri de legenda, meciuri ale copiilor, juniorilor si cadetilor… “pepiniera”… repet, sunt departe! Mes que un club! Forza Steaua !

Montserrat

“Muntele sfintit” cum ar veni, este o mica localitate si un obiectiv turistic similar celui din Assissi (in Italia). E un peisaj natural indraznet, gen Ceahlau. Foarte pitoresc, foarte linistitor. E o zona, teoretic, monahala. E vorba de o manastire benedictina, cu o catedrala destul de opulenta.

Si aici tursimul e la el acasa. Poti ajunge atat pe sosea (mai greu, fiind multe serpentine), sau cu telefericul (noi am mers pe varianta asta). Cand ajungi acolo, te-ai astepta sa simti cum se pogoara duhul sfant. Dar nu e asa! Atmosfera este una animata, vesela. Comertul este la el acasa, facilitatile pentru orice gust sunt si ele asigurate. Poti urca pe munte, mai sus de manastire, cu un funicular. Iar mai departe, spre diverse chilii, poti face trasee montane cu pasul. Este un foarte bun loc de escalada pentru cine e pasionat.

Ne-am relaxat, mai ales ca aerul era si mai curat acolo, in varful muntelui. Am petrecut o zi intreaga. Si m-as intoarce oricand mai ales pentru ciocolata pe care am cumparat-o de acolo .

Oamenii

O sa dedic un post distinct pe aceasta tema. Si asta pentru ca, zic eu, merita aprofundata filozofia de viata catalana, pornind de la ideea de identitate si forta spirituala a comunitatii.

Leave a Response »

 

Muzeul Golesti Monday, May 18 2009

Am trecut ani la rand pe langa el. Si nu m-am oprit. Pooja a insistat sa o duc la muzeul care se afla la 10 km de Pitesti, in drum spre Bucuresti pe soseaua veche, via Topoloveni si Gaesti. Si la 3 km de casa noastra de la tzara…

Relativ sceptic, am acceptat sa mergem. Si scepticismul mi-a fost spulberat. Am gasit un muzeu in adevaratul sens al cuvantului. Fara a avea mari pretentii, locul este curat, ingrijit. Departe de avea marimea si somptuozitatea unor locashuri occidentale ale istoriei moderne (sec. 17 – 19), muzeul te intoarce in timp cu succes. Amprenta vremurilor se simte din plin. Prin miros, prin micile imperfectiuni, prin prisma faptului ca e un loc izolat de oras.

Conacul este plin de izul brancovenesc. Casa boiereasca are de toate, chiar daca e relativ modesta in exponate. La intrare este postat un arbore genealogic; asta ca sa vedem ca noi chiar avem traditie monarhica, chit ca am numit-o in alt fel. Vedem ca familia Golescu a dat tarii timp de doua secole si ceva si paharnici, si mari logofeti, si vornici, si agi… de toate. O familie de curte, educata, daca ne uitam la preocuparile familiei de-a lungul timpului, la pianina din camera de oaspeti si la biblooteca din hol. O familie relativ consecventa ca si prezenta in viata publica si politica. Si veti vedea si pe unde a trecut Tudor Vladimirescu inainte sa moara.

In spatele conacului este un muzeu etnografic argesean care are de toate: straie, oale, unelte agricole, preshuri si covoare populare, razboaie de tesut. Lucruri care mie mi-au adus aminte de copilarie. Si pentru ca pe multe le-am trait pe pielea mea, la bunici, am inteles ca nu a trecut mult de la acel moment (istoric vorbind). Asta ca sa nu mai incercam sa parem altceva decat suntem: un neam inshurubat bine in viata rurala. E pacat ca ne “dam silinta” sa scapam de ea, sau, oricum, sa uitam de ea.

In fine, in finalul excursiei merita sa va opriti si in muzeul satului de acolo, care e de vreo trei ori mai mare decat cel din Bucuresti. Si as indrazni sa spun ca mai neaosh… 14 hectare are tot domeniul de la Golesti si are case de peste tot din Romania. 

Gasiti aici un link cu o scurta descriere. Insa, sugestia mea este sa mergeti sa il vedeti… ca mergeti prin Pitesti spre Brasov, spre Sibiu sau spre Valcea, faceti un popas. Ceea ce il deosebeste total de muzeul satului din Bucuresti, este pozitionarea exact in “zeama” proprie: satul romanesc! Nu veti auzi masini, nu veti auzi claxoane si sirene, nu veti vedea dincolo de gard tiribombe de Herastrau, nu veti vedea prin gard fitzaraiele de “zona nord”, nici betoanele inalte la zenit… Oile, vacile, caii, cocoshii, porcii sunt acolo… le/ ii veti auzi, le/ ii veti vedea. O sa gasiti in “sat” razoare de ceapa, mici ogoare cu porumb, parcele de vita de vie, pomi fructiferi… aleile pietruite (deci nu asfalt!). Oamenii sunt neaoshi, aerul curat. Fac prinsoare ca va veti simti autentici . 

Parerea mea!

4 Responses »

 

Paris, epilog Wednesday, Apr 15 2009

Fireste, nu aveam cum sa ajungem la Paris si sa nu urcam in turnurile gemene ale Notre Damme. Garguii si marele clopot, Emmanuel, ne-au intors iar in copilarie, la poveste cocosatului:

No idea can be formed of Quasimodo’s delight on days when the grand peal was sounded.He mounted the spiral staircase of the bell tower faster than anyone else could have descended it.[…] The first shock of the clapper and the brazen wall made the framework upon which it was mounted quiver… At length the grand peal began; the whole tower trembled; woodwork, leads, cut stones, all groaned at once… 
Victor Hugo - Notre-Dame de Paris

Ai un sentiment de mistic in biserica asta, in afara ca are asigurata nototietatii literare si cineaste. 

Tot in a cincea zi de Paris am bifat si turnul. Sigur, cand spui Eiffel din start mintea iti fuge la romantism, la plimbarile cu barca pe Sena, cu luminile turnului reflectate in apa fluviului…. well, pentru mine nu a avut acelasi impact. E spectaculos, nimic de zis; este o capodopera arhitectonica, atat prin maretie, cat si prin maiestria/ design-ul conceptului. Dar, ramane un monument turistic al orgoliului francez. Pentru ca utilitate efectiva… nu are! Dar va recomand o vizita macar pana la al doilea nivel. Panorama e de mare angajament.

La Domul Invalizilor am ajuns prea tarziu. Era deja inchis. Asa ca pentru catafalgul lui Napoleon (si muzeul D’Orsay!) trebuie sa mai mergem cel putin o data la Paris .

In penultima zi am optat din nou pentru aerul Parisului. Am inceput cu Jardin du Luxembourg, care era in vecinatatea hotelului nostru. Dupa care, am luat-o pe drumul lui Robert Langdon si am vizitat San Sulpice. Trebuia sa vad pe unde trece linia rozei…

Insa cel mai interesant (in premiera pentru noi) a fost confesionalul la vedere, in mai multe limbi. Cu alte cuvinte, preotul era izolat intr-o camaruta cu pereti de sticla, in vazul tuturor, si primea enoriasi de peste mari si tari carora le asculta spovedaniile/ confesiunile la birou. Foarte deschisa atitudinea, atat prin prisma transparentei, cat si prin prisma pozitionarii, fata in fata, preot-credincios.  

Am luat apoi metroul spre La Defence. Obiectivul a fost, bine inteles, Grand Arch. Impressive! Acolo e toata lumea corporate, zona cladirilor de sticla si otel. Nu au amestecat stilul clasic din centru cu arhitectura moderna. Au preferat sa le tina separat. Mai mult, de pe dealul La Defence, daca te uiti “sarma” pe Champ Elise, treci cu ochiul prin Arcul de Trimf si ajungi fix la Luvru… Si invers, din Place de la Concorde, daca te uiti in zare vezi Grand Arch. Ceea ce imi spune ca (in afara de faptul ca au o strategie urbanista atunci cand construiec), poluarea nu e foarte ridicata, distantele fiind semnificative.

 Am incheiat periplul Parisian exterior cu centrul Pompidou. Care este  o eroare urbanistica, “o cicatrice pe fata Parisului”… Parerea pietonului! Singura “consolare” din zona, este prezenta muzeului de arta moderna Constantin Brancusi. Altfel, atmosfera e boema, placuta in zona.

 

 

Nu inchei inainte de a vorbi putin si despre concertul Tinei Turner. De mare energie si forta. Mi-a spulberat orice doza de scepticism fata de varsta si “actualitatea” ei ca artista. Plina de viata si talent, o voce inca puternica si destul de clara, un spectacol total… profesionisti! Da, ea e pe acea platforma in miscare… Sigur, a ajutat-o si Bercy’ul (un soi de polivalenta, dar mult mai mare )

Photos by Pooja

4 Responses »

 

Paris, continuare Wednesday, Apr 15 2009

Sa revenim la Paris. De data asta o sa merg cronologic.

Ca de fiecare data cand ajungem intr-un oras mare, o luam in prima zi la promenada. Sa simtim pulsul strazii, mirosurile, sa “cunoastem” oamenii… de incalzire! Am facut plimbare pe malul Senei, apoi o trecere pe la Luvru (despre care am vorbit deja). Ne-am intors si am dat un mic tur de Cartier Latin (unde se afla si Sorbona). Am incheiat seara cum se cuvine: cu o cina copioasa!

A doua zi am extins putin explorarea, tot in aer liber. Am inceput cu piata de purici, unde trebuie sa recunosc ca am fost incantat (desi nu sunt mare admirator al antichitatilor/ vechiturilor). Mi-a placut insa organizarea si atmosfera libera de orice prejudecata, caldura oamenilor, in marea lor majoritate trecuti de a doua tinerete. Basca, am vazut si lucruri pe care la o adica le-as fi putut cumpara. 

Ne-am continuat periplul spre Sacre Coeur si cartierul Montmartre, unde, din nou a trebuit sa ne oprim sa mancam ceva… bun! Ne-am oprit si la Moulin Rouge, care, tre’ sa recunosc nu m’a dat pe spate. Ce-i drept, nu l-am vazut decat pe dinafara. Imprejurimile erau insa placute, boeme, pestrite, pline de viata.

A treia zi ne-am intors in timp. Adica am fost la Disneyland. Si trebuie sa recunosc, sincer, ca desi am fost oarecum sceptic initial, m-am bucurat de ziua respectiva din plin. In afara de faptul ca te intoarce la copilarie si gandurile, visele de atunci. Mai ales pe noi, cei care am avut o copilarie cu putine “picanterii”. Cat ai fi de batzos, nu are cum sa nu miste ceva, acolo, in strafundurile tale de om. In plus mi-am luat portia de adrenalina pe juma’ de an in mountain russe-urile din parc.

Inchei acest al treilea “episod” despre Paris cu vizita la Versailles. Primul impuls a fost rememorarea filmului Vatel. Tot cu gandul la mancare, o sa ziceti . Castelul in sine, cu tot respectul, nu m-a impresionat foarte puternic. E destul de mare si are cateva piese (tablouri, tapiserii, mobilier) care merita atentia. Si Sala Oglinzilor poate sa iti starneasca oarece fior. Insa ramai cu gura cascata in fata gradinii… impropriu spus… parcul; tot e prea putin! Domeniul de la Versailles este fabulos, prin dimensiune, aranjament. Am facut o plimbare si pana la Trianon, care are la randul lui un mic domeniu. E intr-adevar impresionant. Sigur, ca orice “coate-goale” poti sa iti pui intrebare: la ce le folosea ditamai parcul? Pentru munca celor care l-au realizat, am ramas insa cu o imagine mai mult decat placuta, mai ales ca e un loc in care chiar te poti relaxa. Mult, mult bun gust!

Photos by Pooja

One Response »

 

Cine a furat Predealu’? Monday, Apr 6 2009

Pentru ca sambata am avut ultimul examen la embiei, am zis sa ne facem de cap. Motiv pentru care, ne-am dus la Predeal. Aveam nevoie de o iesire si cum Coyotee ne facuse o propunere saptamana trecuta, nu am  ezitat.

Ultima “patzanie” cu Predealul fusese chiar in 3 ianuarie cand am stat, numai in Predeal, 4 ceasuri. In trafic!

“Necazul”, daca pot sa ii zic asa, a fost ca nu am mai avut sentimentul ca suntem la Predeal… Statiunea copilariei si studentiei mele arata jalnic! Mi s-a parut cazuta mult. Nici macar in trecut… Mai degraba intr-un viitor pseudo-apocaliptic. Cine a vazut “Patul lui Procust” intelege sentimentul… 

Las la o parte drumurile, trotoarele, etc. Las la o parte si faptul ca e oarecum extrasezon; chit ca DN 1 a fost foarte aglomerat si ca vremea era mai mult decat potrivita pentru o gura de aer curat. Am luat-o la pas spre Cioplea (sau cum s-o mai numi). Ne-a izbit contrastul intre cateva vile noi si cele vechi, ale “partidului”. Ne-a izbit o mizerie crasa in zona in care salasuiau vilele de protocol. Statiunea era moarta iar lucrul asta se vedea pe peste tot. Strazile, magazinele, restaurantele… toate goale. Multe afise “de vanzare” pe vile si apartamente.

Am rememorat zilele de altadata, in care primavara, vara, toamna, iarna mergeai la Predeal si aveai ce face… Am avut sentimentul unei lumi uitate. O gramada de vile erau incepute si lasate in asteptare.  Totul a culminat cu imaginea unei astfel de vile unde, la etaj, se vedea o lumina de lumanare si pe terasa neterminata (fara balustrada) se jucau un copil cu vreo doi catei maidanezi. Pentru clarificare, intr-o astfel de vila parasita poposisera o familie nevoiasa, probabil. Conditiile erau insa de baza: nu lumina, nu gaze, nu apa. Doar ziduri de beton, neterminate.

Dezolant!

Ce-i drept, pe drumul catre “Trei brazi” situatia e mai roza. Pensiuni noi, arealul ceva mai curat, drumul refacut… partial. In schimb, la “Trei brazi”, aceeasi mizerie: saci cu moloz, pet-uri, hartii… La cabana canta de zor muzica tip “Taraf TV”… loganurile (si nu numai) trageau pe tapsan direct, desi era loc berechet pe drum sau chiar in parcare. Multi gigei, multi dorei. A trecut si jandarmeria pe acolo, a facut un ocol… de ce, ei stiu! Deci ne-am simtit foarte “bine”!

Am baut repede o cafea turceasca si am plecat spre Bucuresti… macar aici nu ne mai surprinde mizeria. Ne-a venit greu sa facem si poze.

Singurele lucruri bune au fost micul popas de pranz de la Robinson, unde se mananca al mai prima, si vizita de la cramele din Azuga. De unde nu am plecat cu mana goala Asta ca sa inchei intr-o nota optimista.

One Response »