Home

Obsesia pentru primordialitate/ dominata mi-a sunat prea sofisticat… romana bat’o vina! 🙂

Anyway, ideea care mi-a ravasit gandurile in aceste zile merge dincolo de locul de munca, orasul sau tara… e o problema pentru omenire. Hazardata misiune imi asum, nu? Ideea mi-a ramas in minte dupa filmul Instict pe care l-am vazut acu’ ceva vreme. E din categoria filmelor “belea” in mintea “criticului” Takeda.

Ideea e ca noi consumam pana la epuizare orice resursa. Mult invocata “ratiune” pe care ne-a arogam in comparatie cu alte regnuri si specii nu se intersecteaza deloc cu ideea de “rationalitate”. Suntem lacomi, nesatui, si, colac peste pupaza avem si ego! Ceea ce face ecuatia si mai complicata. De la banalul “i-am luat fatza fraierului” in trafic, pana la “i-am tras-o in afacerea x” (kick his/ her ass, pentru mai multa acuratete) dezechilibram constant orice balanta universala, mistica, morala, ezoterica, ecologica… doar pentru ca suntem obsedati de primordialitate, de a domina.

Si, ceea ce ne face cu totul si cu totul irationali, este incapacitatea de a invata din lectiile trecutului. Sigur, pe termen scurt lacomia se transforma in teama si incertitudine, lipsa de incredere si suspiciune. Asta e ce se intampla azi… dar asta s-a intamplat si in perioada crizei petroliere din anii ’70, si in perioada post-belica, si in anii ’30… By the way, nu e nici o diferenta intre criza lalelelor din Olanda secolului 17 si produsele exotice, derivate, ale anilor 2000. Recunoasteti curba? O simtiti in buzunare? S-au schimbat jucatorii, instrumentele de lucru si tehnologia, dar in esenta (corectati-ma daca gresesc!) nu am evoluat deloc!

Suntem intr-o bucla atemporala determinata doar de instincte primare care genereaza dezechilibre si in interiorul careia dam dovada de lipsa de imaginatie in a iesi din ea. Si daca as fi extraterestu sau o instanta superioara of any kind si m-as uita la modul in care se comporta o colonie de suricate, o turma de elefanti, o familie de lei sau un banc de pesti, as pune fazerele pe specia umana sau, cel putin, i-as aplica un soi de tratament gen “Planeta Maimutelor” pentru vreo 2 milenii. Sunt sigur ca se vor gasi voci care sa imi sugereze, tacit sau direct: “du-te bai baiatule si traieste in jungla, daca nu iti convine”.

Dar nu asta ar fi spiritul ideii… Acumularea e buna cata vreme nu aduce dezechilibre majore. Si in sensul asta trebuie sa fac iar apel la aceleasi minti, mai destepte decat a mea, pe care le-am mai invocat (Nash, Matsushita, etc.). Chit ca argumentul win-win este, more or less, o filozofie acceptata pe fata si ne lalaim in jurul acestei idei (business, politica, etc.), nimeni, dar nimeni, nu o aplica in practica. In esenta, sub argumentul nevoii de “diferentiere” (oamenii de marketing stiu de ce…), ne scoatem ochii fie ca organizam o parada militara, fie ca scoatem un produs nou sau lansam nu’sh ce linie de productie, fie ca facem o emisiune de radio, fie ca pur si simplu plantam niste pomi prea aproape de gardul vecinului, fie ca discut cu fratele/ sora/ varul despre mostenirea parintilor/ bunicilor/ matusii. Suntem obsedati de dominanta si o scoatem in fata: “we are the best, we kick ass!”

Va rog sa ma contraziceti! Simt nevoia sa imi spuna cineva, argumentat, ca practic suntem buni si ca ma insel amarnic!

Advertisements

2 thoughts on “Obsession for Primacy

  1. pai, sntem programati genetic pentru a urmari dominanţa. gena cea mai puternica se perpetueaza, punct. in epoca de piatra, ca sa supravietuiesti trebuia sa kick ass la propriu. azi, la figurat, in mare masura dupa criteriile pe care le-ai enumerat. same shit, principially.

    resursele se subordoneaza acestui drive din pricina creativitatii folosirii lor pentru exact acest scop, ceea ce la animale nu e cazul. in plus, oamenii nu renunta. una din rarele dati cand am ramas pironit pe national geographic in ultima vreme a fost la o emisiune despre o familie de lei. si acolo e concurenta, gena cea mai puternica, etc. au venitara niste lei tineri sa conteste suprematia meseriasului in charge. au inceput sa-si faca treaba, dat tarcoale, omorat vreo 2 pui sa pregateasca leoaicele, tot tacamul conform programului. a venit insa confruntarea inevitabila cu meserul. care i-a “facut”, desi ei erau 3 si el 1. lupta nu a durat mult, nici sangeros. baetii au renuntat si s-au retras. desigur, vor reveni in viitor, si pana la urma il vor invinge. ideea e insa ca n-au dat foc la savana, n-au pus chimicale sa-l otraveasca, nu i-au secat izvoarele şi alungat antilopele gnu ca sa nu aiba asta ce bea si manca, n-au distrus resurse pentru a castiga.

    oameni sa fi fost, pai ar fi dat foc la toata savana numai ca sa-l arda pe asta, gandindu-se “las’ ca reparam noi dup-aia”. ca dup-aia sa-si dea seama ca nu mai e nimic de reparat, dar s-ar fi adaptat ei si la asta. Abia cand nu vor mai fi resurse de macinat, se va ajunge din nou la kickenit ass la propriu. dar noi tot nu ne vom fi schimbat.

    zic şi io.

  2. corect, asta era spiritul! normal ca exista lupta pentru intaietate… e vorba de echilibre naturale, cu care sunt de acord. ‘poi leu’ mananca cat ii trebe, nu pana lesina si da pe dinafara… nu? nu rade toata turma de antilope… doar doua trei, acolo, de gust 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s