Home

Probabil vreo 12-18 luni. Plus vreo inca 24 de luni pana cand vom regasi apetitul sa ne asumam din nou riscuri, controlate in prima instanta. Scenarii sunt multe. Poate emerge situatia intr-un stare de razboi? Intr-o sporire a rolul statului in economie? Intr-o recrudescenta a protectionismului? Intr-o comprimare a rolului multinationalelor around the Globe? Intr-o intoarcere spre o viata simpla, pastorala? 

De multe ori mi-am pus problema: cum ar fi sa am o viata linistita? Chiar am atacat ideea, indirect, zilele trecute. Am ales sa traiesc intens, chiar daca viata e pe alocuri predictibila si putin interesanta. Am ales sa traiesc intr-o “metropola” pentru un anume confort material. Sunt in egala masura rodul si samanta unei vieti complicate.

E paradoxal, dar asta cred ca mi se intampla: in mine se da o lupta a convingerilor: criza imi va schimba modul de viata… dar a venit la momentul potrivit pentru a pondera excesele. Nu stiu ce imi doresc mai mult, sa loveasca flagelul la radacina, sa simta toti ce insemna “rational expectation” sau sa ne revenim cu totii mai repede din starea de neincredere si angoasa, pentru e ne relua viata de dinainte.

Recunosc ca am fost zilele trecute asaltat de ganduri post-apocaliptice si de mai multe ori mi-a venit in minte ideea qvasi-paranoica de a umple pivnita parintilor cu conserve. Just in case… 🙂 Citeam putin mai devreme ceva similar pe un alt site… si am realizat ca, in masura in care oameni ca noi ajung sa gandeasca in astfel de scenarii, tendintele s-ar putea manifesta ca atare. Deja, pe masura ce scriu, ma gandesc ca ar fi bine sa cumpar si niste seminte de diverse legume, sa cumpar niste gaini, vreo trei stupi, poate doua-trei oi si un berbec… Cat de departe suntem de perspectiva asta?

Si cum ramane cu toate planurile noastre de calatorie, cu planurile noastre profesionale… lucruri la care ne gandim permanent si la care visam, pornind de la ideea unei “vieti mai bune”? Putem sa ne gandim la un copil in astfel de circumstante adverse? Si educatia acelui copil?! 

Cert este ca nu imi imaginez la ora asta in ce masura o viata mai linistita este un efect advers al crizei sau sansa vietii noastre! Oricum, mai devreme sau mai tarziu omul isi va reveni si va forja iar progresul. E in egala o moneda cu doua fete…

Advertisements

5 thoughts on “Criza… efecte secundare

  1. m-am gandit si io la asta, cu destul de mult inainte de “criza”. am si facut unele alegeri in aceasta directie, fara a merge insa “pana la capat”. ma retin anumite lucruri, in parte enumerate si mai sus. in primul rand, nu stiu daca “linistita” e un cuvant potrivit. cred ca e o iluzie. viata linistita poti sa ai si in mediu intens – chiar tu o dovedesti, in parte. cred ca ai trai destul de intens si o viata “simpla”, cu berbeci si stupi. nici “simpla” nu cred ca-i un cuvant bun, de altfel.

    puncte nevralgice as vedea si materiale, si spirituale. material, o viata simpla, in romania, am dubii ca mi-ar putea oferi unele mici luxuri pe care mi le-am dorit foarte mult si mi le doresc inca, poate ramasite/sechele ale vietii… “simple” din comunism: calatoritul si tehnologia. nu-mi trebuie mult mai mult de atat, dar aceste lucruri le “enjoy” atat de mult, incat am dificultati in a renunta la ele, sau la visurile legate de ele, in ciuda povestilor buddhist-moralizatoare cu sambure tare de adevar, de genul “you don’t get to own things, they get to own you”.

    spiritual, o viata “back to basics” presupun ca limiteaza influenta personala asupra mediului inconjurator, asupra societatii. ai rezista sa nu mai poti sa “mişti chestii”, la scara mai mare? sa nu mai fii “in mijlocul actiunii”? sa nu mai influentezi atat de multi oameni, organizatii, economia chiar? what about your “legacy”?
    intamplator, trec printr-o perioada de genul asta, de scadere a influentei. e o senzatie ciudata, inca ma foiesc sa-mi gasesc locul.

    drumul spre o viata simpla mi se pare scurt si usor. daca insa nu-ti va placea, te urci pe pereti dupa o vreme si vrei sa reintri in “circuit”, am senzatia ca drumul inapoi ar fi mult mai lung si abrupt. poate e insa doar senzatia mea. poate poti sa “mişti chestii” şi dintre berbeci şi stupi. chestii importante la care poate nu te-ai fi gândit înainte că le poţi mişca. poţi avea alte revelaţii. poţi influenţa gândirea altor oameni, în alt fel. poate depinde totul mult mai mult de persoană decât de context. şi de felul în care-şi urmează vocaţia.

    (“m-am aberat” atât de mult pentru că e o temă care mă preocupă. întâmplător, nu prea are treabă cu criza actuală. care criză, a propos, scade mult în intensitatea percepută dacă nu te uiţi la ştiri la televizor… mă întreb câteodată, ca acum, cum ar fi lumea dacă oamenii pur şi simplu nu s-ar uita la ştiri.)

  2. nu inteleg intrebarea. ce-are luxul cu visele si mostenirea? casa, masina, home cinema, calatorii, astea sunt luxuri. ma gandeam la mine, daca ma intorc la “viata simpla”, n-as putea probabil sa mi le permit nici cat acum. dar asta e doar una din probleme – cealalta e ajustarea pe care ar trebui s-o sufere ideea de “mostenire” pe care vrei s-o lasi lumii. eu le vad ca 2 lucruri diferite.
    deci, nu inteleg intrebarea :).

  3. ai zis asa: “ai rezista sa nu mai poti sa “mişti chestii”, la scara mai mare? sa nu mai fii “in mijlocul actiunii”? sa nu mai influentezi atat de multi oameni, organizatii, economia chiar? what about your “legacy”?”

    a misca chestii/ a fi in mijlocul actiunii/ a influenta… toate devin un lux care costa: timp, energie, nervi… si, in final, se masoara in… “your legacy”. cu alte cuvinte, your dream becomes your legacy. a duce toate aceste lucruri in spate, intr-un context pe alocuri aberant si inconstant, devine o povara. I can feel it on my skin. cand ceri un privilegiu, tre sa si platesti. nu stiu daca le poti separa…

    sunt de acord ca poti fi smart in a-ti urma visul.

  4. poate pentru ca e o povara n-o vedeam ca pe un lux :).

    de platit, oricum platesti. intrebarea e daca platesti si in sens invers – adica daca te retragi din miezul evenimentelor, platesti musai cu abandonarea legacy-ului?

    de aia ziceam la sfarsit daca nu cumva “legacy” depinde mai mult de persoana decat de context. cu alte cuvinte, poti s-o construiesti si daca nu esti in miezul evenimentelor. sau nu?… banuiesc ca depinde de ce iti propui… sau nu? 😀

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s