Home

Jurassic Bank… asta ar fi un prim punct de discutie. Too big too fail, ca si “paradigma” a globalizarii la inceputul anilor 2000 si-a dovedit limitele inca de la caderea cu zgomot a Enron si Worldcom. Si nu au trecut nici 10 ani de atunci. Speta in sine a scos la iveala faptul ca dinozaurul, pe cat e de mare, pe atat de neputincios in fata unor anomalii ale ecosistemului (fie el economic in general, financiar in particular) mai atipice decat evolutia lor in sine. Ce invalideaza practic lipsa lor de persistenta? Probabil lipsa de proportionalitate. Fata de piata. Fata de concurenta. Si, nu in ultimul rand, fata de consumatorul final, care, in toate cazurile este mic si neajutorat.

Aici intervine insa efectul de scara (acelasi care aduce volume): cei mici sunt multi, si, in consecinta, capabili sa restabileasca echilibrul in respectivul ecosistem. Unde apare consumul de masa, practic marii dinozauri nu se pot ajusta. Si asta pentru ca la origine acei dinozauri isi vor fi calibrat toate resursele si capabilitatile in jurul acelei mase.

Jurassic Bank este deja un episod “de succes”. Nu intentionez sa fiu nici cinic, nici ipocrit. Am lucrat intr-un colos financiar, recunoscut ca atare la nivel global, si stiu care ii sunt provocarile si, in egala masura, “prerogativele”. E firesc pana la un punct sa isi adjudece suprematia fata de piata, concurenta, client. La prima vedere este o regula naturala. Cu toate astea, se pare ca Jurassic Bank nu a fost pregatit pentru acest asteroid. Nici cele carnivore, nici cele ierbivore! 

Acesti dinozauri au adus sau au adoptat foarte multa complexitate. S-au barat de clauze si s-au protejat impotriva riscurilor. Maretia este “substituita” de rigiditate. Aici apare paradoxul: ce au pierdut din vedere? Pentru ca (si trebuie sa ma credeti pe cuvant cei care nu aveti tangenta cu sistemul) exista cateva nivele sanatoase de management al riscului. Si in relatie cu piata, si in relatie cu o contrapartida, si in relatie cu informatiile… aici e rost de o discutie mai ampla: risc vs dezvoltarea afacerii. Promit sa scriu si despre asta. Dar, la sfarsitul zilei, vorbim de o complexitate, in anumite circumstante absurda (mai ales in cazul produselor financiare sofisticate). Complexitatea acelor idei de business a adus complexitatea sistemelor, a relatiilor interdepartamentale, a relatiilor cu clientii. Totul de dragul diferentierii. 

Constat ca acelasi tip de comportament, complex, sofisticat, il au si marii jucatori in zona tehnologica, in general. Eu gasesc greu (fara sa fiu neaparat specialist, desi sunt suporter al ideii de tehnologie), sa mai inteleg cine ce ofera si in ce masura avantajele tehnologice chiar se traduc prin beneficii la utilizatorul final. Acelasi puseu de complexitate excesiva te loveste si in cazul produselor/ aplicatiilor/ serviciilor/ solutiilor/ pachetelor (si aici e greu sa distingi nuantele!). Si cand constati cate manipulari tre’ sa faca sarmanul utilizator de consola, si cate parole si protocoale tre’ sa respecte, te crucesti. Ai senzatia, vorba unei colege, ca business-ul tau se muleaza sau remodeleaza functie de acele solutii.

Daca as avea suficienta notorietate le-as atrage un semnal de alarma si lor: baieti, nu va mai intelege multa lume. Acesti colosi au devenit fabrici de power-point-uri si masinarii de retele de vanzari care, sooner or later, vor face cunostinta cu noua realitate: taierea in carne vie si adanca a bugetelor de IT&C ale… surpriza… Jurassic Bank! Si pe langa ele, Jurassic Auto, Jurassic Steel. Si tot asa.

Advertisements

3 thoughts on “Jurassic Story

  1. am vazut azi un titlu de articol despre telefoane mobile pentru batrani. adica, mai simple. cu cresterea in varsta a populatiei, si in contracurent la complicarea tot mai mare a tehnologiilor, hai sa inventam/importam niste tehnologii simple!

    si a propos de jurassic banks. io n-am inteles de ce le salveaza guvernele. de ce nu le lasa in faliment? ce s-ar intampla daca le-ar lasa? la fel cu industria auto.

    pe bune, nu stiu, nu-mi pot inchipui. imi explica cineva ca la un copil de 10 ani, sa inteleg? sarmna in avans.

  2. primul impuls asta e! sa moara cine tre’ sa moara. problema e ca poa’ sa moara si cine nu tre’ sa moara! ai inteles? 🙂

    o buna eplicatie este in acest link: http://rafaeludriste.blogspot.com/2008/10/lumea-pe-dos.html.

    treaba este ca de vina sunt bancile de investitii si o parte din bancile comerciale, respectiv cele care au dat drumu’ la credite cu probabilitate de default mare inca de la momentul acordarii. dar sunt multe banci care au avut moderatie. si cu toate astea le-a prins criza cu credite de investitii si dezvoltare sau chiar cu credite de consum/ ipotecare juste sau rationale, cum vrei sa le zici.

    efectul este insa cel de domino, pentru ca se replica tensiunea si panica si sub presiunea asta toti devin expusi. statele/ bancile centrale nu mai au vreme acum sa vada cine/ ce a facut. actioneaza reactiv. tre sa salveze ce se poate salva pentru ca, ne place sau nu, totul depinde de finantare. de la un proiect imobiliar rezidential pana la urmarea unei scoli.

    cu auto… aici e povestea cu integrarea verticala/ orizontala. Opel nu vinde produsul finit, masina. Dar o mare parte din componente se fac de catre firme mici si mijlocii care de cele mai multe ori depind suparator de mult de comenzile lui Opel. Daca Opel nu vinde, se opreste productia; efect direct somaj, efect indirect faliment firme subansamble. mai departe sufera firmele de distributie, deal-erii, etc.

    costul oricum apare pe bugetul guvernamental, pentru ca vor trebui suportate costuri sociale: somaj, asigurari sociale… spitale de nebuni… nu e o gluma! deci costul oricum apare: ante sau post-factum.

    repet, multi nu sunt vinovati. iar bancile centrale si trezoreriile oricarei tari nu pot evalua paguba… nu pot masura valoarea unor active, pentru ca daca stiau, nu se intampla acest mare rahat. cu alte cuvinte, se simt cu musca pe caciula, pentru ca, atunci cand au aparut aceste dichisuri financiare, s-au urcat in prepeleac si au zis, cu degetul primordial, catre piete: “nu e bine ce faceti!” dar asta pentru ca nu intelegeau… deci la sfarsitul zilei au partea lor de vina.

    parerea mea 🙂

  3. multzam. am pricipit. argumentul hotarator (singurul valabil pentru mine, adept instinctiv al mainii invizibile, libertatii totale, neimplicarii statului deloc, etc.) e ca pentru “agentul stat”, falimentul firmelor respective ar insemna COSTURI si mai mari. asa ca statul insusi aplica intr-un fel un principiu “liberal”, de eficienta a utilizarii resurselor. sau cel putin asta am inteles io acuma, si nu-mi era clar inainte :).

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s