Home

Ne-am trezit cu noaptea in cap, desi nu dormiseram nici cu o noapte inainte sufiecient. La 8 trebuie sa fim la maternitate. A inceput deja sa ninga, dar e inca curat pe sosea. Nici o emotie. Curios… “Parca mergem la denstist”, remarca Pooja pe drum.

La 8 fix ii masurau deja nivelul contractiilor. Pe la 8.30 a aparut si restul echipei de medici. Intai anestezistul, asistenta principala. In final, medicul nostru si mana lui dreapta. “V-ati hotarat, mergeti in sala?” “Da!” “Trebuie sa va schimbati, pana la chiloti!” “Pana la chiloti sa fie”.

M-am echipat in chirurg. Adrenalina incepe sa curga… in valuri. Abia acum am revelatia realitatii iminente. “O sa devi tata, dude!” Inainte de a intra in sala, imi iau o pereche de papuci sterilizati, un capison si o masca. Fara astea nu treci de linia rosie care delimiteaza zona sterila. Doctorul incepe spalarea mainilor. E o chiuveta mare deasupra careia atarna doi robineti dotati cu ceva filtre la capete. Se “sapuneste” de doua ori. Dupa care toarna cateva maini zdravene de dezinfectant. Eu astept in antecamera salii de operatii pana o pregatesc pe Pooja. Anestezistul vine la mine si ma intreaba: “Sunteti sigur ca… vreti sa intrati?” Nu apuc sa raspund: “Eu la nici una dintre nasterile sotiei nu am stat. M-am dus in cealalta parte a spitalului”. “Simt nevoia sa fiu acolo”. “Psihologii spun ca se poate ramane cu sechele…”. Dau din umeri si astept semnul in urma caruia ma voi putea muta langa Pooja.

Doctorul ma cheama si ma aseaza langa capul Poojei izolat printr-un paravan verde de restul corpului, rastignit, ad literam, pe masa de operatii. Ca in filme… O strang de mana. Ea strange si mai tare. O intreb daca anestezia e ok. Da afirmativ din cap.

Doctorul deja lucreaza. Este 9:45 cand efectiv incepe sa opereze. Vad corpul Poojei cum e misca sub mainile ferme ale celor doi chirurgi. Pana sa ma dezmeticesc, vad cum deja trage copila din corpul mamei ei. E deja in aer, in mainile puternice ale doctorului. Ne-o prezinta pret de 5-6 secunde. E atat de mica! E inca legata de mama ei. Ii taie cordonul si atunci: “Ueee!” primul ei semn de viata. E 9:49. Neonatologul si moasa o sterg de lichide, o fac cocon si ne-o mai aduc o data inainte de o scoate din sala si a o pregati… pentru primele zile de viata. Primul ei sarut il primeste de la Pooja. M-am muiat.

Mai stau pret de 30 de minute langa Pooja pana se inceheie efectiv operatia. Ea va ramane in zona de terapie intensiva si monitorizare. Eu ma schimb in hainele mele de cetatean si cobor la “acvariul” unde mai sunt doua gagalici. Moasa ma cheama inauntru. Pun prima oara mana pe copila si simt cum ma umplu de… de toate. Pot eu sa aleg cele mai puternice si sofisticate cuvinte. Nu veti intelege care e sentimentul decat daca ati avut aceasta sansa (e o sansa!). In ciuda cumulului de sentimente, raman destul de zen. Realizez cu fiecare minut care trece ca miza vietii mele e alta.

M-am indragostit din nou de viata.

Advertisements

4 thoughts on “Noua mea pasiune

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s