Home

Mi s-a intamplat de doua ori zilele trecute. Sunt lucruri care atunci cand se petrec te incarca zdravan cu o gramada de sentimente si iti dau inca o data argumente pentru privilegiul de a fi parinte. Povestea…

Umerii ti se blocheaza… Incheieturile de la maini sunt amortite… Muschii gatului sunt incordati… Coatele te inteapa… Sezutul iti e si el intepenit… Fixezi de minute bune un punct pe tavan. Respiri cu grija. Te rogi sa nu te apuce stranutatul sau tusitul. Picioarele incep si ele sa te furnice incet, de la glezne in sus, pe gamba; in curand o sa simti tensiune in genunchi.

In jur… liniste.

Se aude doar sacadata si firava respiratia proaspata a Sokkai. Doarme de vreun sfert de ceas pe pieptul meu. S-a gemuit partial, dar are mai degraba pozitia unui leopart lenes pe o craca de copac. Din cand in cand freamata subtil. Sau chiar fornaie usor. Plescaie satisfacuta de somn si caldura. Poate viseaza ceva…

Nu se intampla mereu. De cele mai multe ori nu doarme in brate. Decat poate in masina. De cele mai multe ori o prefera pe Pooja… E si firesc. O omul care i-a dat caldura din secunda unu. Asa ca indur cu stoicism mica mea agonie. Poate nu se va mai intampla curand.

Oricum, mi-am luat portia de implinire.

Advertisements

2 thoughts on “O “agonie” placuta

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s