Home

Cu ceva vreme în urmă am resimțit, în absența unui eveniment anume, nevoia de a înțelege mai bine acest popor și de a conștientiza, atât cât se poate, de unde vine, în cazul meu, nevoia organică de a ma identifica cu acest pământ. Așa că mi-am propus ca în următorii ani să mă reactulizez și, în egală masură, îmbogățesc cu lucruri noi despre România și românism. Geografic cu pasul; istoric, cu vorba și cu slova.

Am început ”recalibrarea” cu “O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri” scrisă de domnul Neagu Djuvara. Și cred că a fost o alegere inspirată (între noi fie vorba, a fost recomandarea unei colege pasionate de istorie). Și asta pentru că, pe de o parte, lectura este una facilă, accesibilă. Domnul Djuvara scrie extraordinar de bine, literar vorbind, dar, dincolo de româna curată pe care o folosește, dă dovadă, în opinia mea, de mult echilibru și naturalețe. Într-o perioadă dominată de onomatopee și excese, în media scrisă și vazută, mesajele domnului Djuvara vin ca un pansament.

Revenind la subiectul postării mele – istoria românilor – nu pot spune ca m-au surprins multe lucruri. ”Can-can”-urile istorice mi-au mai parvenit și ad-hoc în ultimii 10-15 ani. Nu îmi propun să iau aici exemple de pus în zona de ”de dezbătut”. La urma-urmelor, istoria, ca și cărțile sfinte, sunt scrise de oameni; și, în consecință, de la un punct încolo, sunt subiective. Cu toate astea, chiar și escaladînd evenimente sau episoade care au iz de zâzanie, între istorici, dar și între țări/ popoare, nu pot sa nu remarc caracterul de domino in spațiu (i-am zis eu ”3D”, ca sa fie mai clar, ca imagine, la ce mă refer când spun spațiu). Ce vreau sa spun?

Fiecare neam, de la un punct al maturizării sale ca entitate de sine stătătoare, își definește o traiectorie, care, mai devreme sai mai târziu, are bucle. Cumva în istorie revenim in puncte în care am mai fost, chiar dacă bucla respectivă este în spațiu. Ca la un montagne russe… ”Buclele” istorice revin, adesea în forță și uneori nemiloase, aducându-ne aminte, pe de o parte, cât suntem de mici și insignifianți în acest domino; iar pe de altă parte cât de repede uităm pe unde trecem pe traseul anevoios al istoriei.

Revenind la cazul particular al României și buclele istoriei ei… Recitind gândurile așternute de domnul Djuvara am convingerea ca postura noastră actuală, mai ales dintr-o perpectivă intenațională, nu este nici pe departe surprinzătoare. Nu am ”făcut jocurile” niciodată în istorie. ”Suveranitatea” sau în cel mai bun caz ”suzeranitatea” au fost cuvintele de căpătâi în istoria acestui neam. Am fost protejații cuiva, sau tributarii cuiva. Ne-am ”sucit” de cateva ori în istorie lasând aliatul de primă instanță cu gura cascată, la mijlocul drumului. Cred ca ne-ar ajuta mult dintr-o perspectivă istorică, și sociologică, dacă am pricepe acest tipar în care în marele domino al istoriei ne-am așezat, uneori deliberat, alteori întâmplător și, de multe ori, forțat. Asta e! Regatele și împărățiile s-au învârtit în jurul acestui pamânt și, cumva ironic, nu s-au hotarât  niciodată, temeinic, să-și pună de jure ”casa” aici. Tuturor le-a priit – și astăzi, a propos de ironie! – să trateze acest loc ca pe un tampon.

Ceea ce trebuie de asemenea să ne intre bine în cap este sorgintea noastră culturală cu profundă aromă de bizanț și balcani. Da, istoria modernă și contemporană are și semințe occidentale, dar, pe fond, ”în genă”, suntem orientali. România ca atare și poporul român au primit botezul în a două jumătate a secolului al XIX-lea. Până atunci nu a existat națiunea română ca atare. Nu mai vorbesc de țara în sine; am fost ținuturi, voievodate, provincii, principate; dar nu o țară.

Miracolul – și aici probabil este loc de discuție – este limba. Ceva a făcut ca în ciuda scurgerilor cumane, slave, turce, tatare, ungurești, nemțești, rusești, ETC., neamul ăsta de vlahi să păstreze și să articuleze în timp o limbă unică în regiune. Limba ne-a unit, ea ne-a dat această identitate de români, ea ne-a fost liant prin codri. O integritate care vine rar pe roller coaster-ul istoriei (hai c-am dat cu oiștea-n gard și-am inserat un englezism 🙂 ).

Voi reveni cu postări viitoare în care o să vă împărtășesc pe ce buclă cred ca suntem azi și ce viitor cred eu ca ne rezervă dominoul istoriei.

3 thoughts on “Dominoul 3D al istoriei (I)

  1. Pentru un punct de vedere apropiat de momentul in care s-a nascut tara noastra iti recomand o carte de tinerete a lui Nicolae Iorga – Opinii sincere si pernicioase ale unui rau patriot. La vremea respectiva (in jurul lui 1899) Iorga avea 28 de ani, Romania – 40 de ani si Regatul doar 8 ani.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s