Home

Vorbeam ieri cu un coleg despre cat de repede si cat de extrem a evoluat comportamentul oamenilor, atat al celor cu acces la informatie publica (oamenii ca noi), dar si al celor cu acces la informatie superioara (cei care “fac” piata). Ultimii 3-4 ani sunt, fara tagada, ani ai extremelor…

Imi mentin parerea exprimata in 2009, cand intuitiv (ca si azi…), fara sa am in spate un instrument de modelare, cred ca suntem in caruselul unei evolutii de tip hype. Cel mai bine (zic eu) am detaliat viziunea asta aici (in iunie 2009). Tot cam in aceeasi perioada consideram ca vom continua sa “alunecam” controlat pe “tunelul deziluziei” pana pe la mijlocul lui 2012 (in alt articol, pe care il gasiti aici ). Astazi nu mai sunt la fel de optimist… Ieri ma gandeam sa imi iau casa noua, la strada si in capitala; azi ma intreb cum ar fi viata la tara? E un exemplu de gandire extrema.

Aveam atunci convingerea ca principala problema vine din redistribuirea irationala si, in mare parte, corupta a resurselor din taxe si impozite; vad ca zilele astea exista o framantare publica in randul antreprenorilor care, indignati, intreaba: unde se duc contributiile noastre?

Solutiile au fost intotdeuna aceleasi: restructurarea masiva a aparatului birocratic de stat si privatizarea rapida a tuturor gaurilor in care o parte din acele resurse impozitate se duc… Dumnezeu stie unde (sau poate nici el!).

Dilema vine din actuala incapacitate a sectorului privat de a absorbi aceste presiuni, respectiv oportunitati. Iar asta pentru ca, undeva, dincolo de granita public-privat a persistat pana mai ieri complicitatea intru coruptie. Ele sunt ombilical legate: se rupe unul, se sufoca si altul. Si cum psihologic avem blocajul ca nu se poate fara politicieni, ramanem, tot, ombilical, captivi.

Un exces suplimentar de somaj nu isi va gasi “casa” in sectorul privat, care e deja gatuit de diminuarea cererii; atat a celei publice, cat si a celei private.

Privatizarea cu orice pret nu mi se mai pare nici ea un caz, cata vreme s-ar face qvasi-exclusiv cu capital strain. Sau, ma rog, daca ma refer la sectorul financiar , in care planeaza temerea retragerii tip “aurelian” a capitalului strain (presa locala si internationala ne arata zilnic aceasta “ledaba neagra”), ne cam tremura anumite parti moi ale corpolui… Pe termen scurt si mediu, parca nu e chiar bine sa ai doar capital strain, venit, ca oricand in istorie, dupa randamente bune si debusee unice pe parcursul unei generatii; nu pentru maturizarea pietei locale si, cu siguranta, nu pentru bunastarea consumatorului domestic. Partea buna este ca el vine cu knowledge si know-how, plus o anumita disciplina a afacerilor.

Mai aud, uneori in surdina, alteori cu zgomot, ca solutia e la indemana: capitalul autohton! Unde este? Si poate ca indoiala mea e injusta fata de existenta lui. Dar exista in spatele lui suficienta expertiza manageriala si temei moral de punere a acestei piete pe un fagas functional? Ma tem – si o spun cu toata responsabilitatea – ca asa cum politica si fotbalul din Romania (ca tot ne pricepem toti la astea doua) este de cumetrie, cam la fel sta treaba si cu “morgana” capitalui autohton. Deocamdata citest doar idei la capitolul “opinii”, care spun: “vinovata este doar clasa politica”. Asa o fi… dar este si suficient?

Practic, de asta ma tem cel mai mult: continuitatea cardasiei politic-capital (local sau strain). Criza increderii e neinduplecata. Ea ne alimenteaza extremele. Ne copleseste zilnic si ne tine trezi noptile.

Dar poate cea mai aspra este criza de lideri. Sentimentul meu este ca in profilul conducatorilor din ultimii 10-15 ani nu s-a mai urmarit in mod activ viziunea si orientarea spre leadership. Au contat “proiectia” si “bugetele”. Lucrurile mergeau oricum. Vremurile insa cern si izoleaza calitatea.  Incepem sa vedem azi care sunt lideri autentici si care sunt “intamplari” in cascada istoriei cincinale. Si vedem ca sunt putini. Si e normal: calitatea nu este nici in exces, nici extrema; ea doar persista si rodeste cand trebuie.

Probabil la asta trebuie sa ne gandim si la nivel individual: regasirea increderii, intr-un ritm moderat si calitativ.

Advertisements

One thought on “Vremea extremelor

  1. asta se leaga cu postul despre mesajele pozitive… transpuse in fapte. one should feed from the other, trebuie inceput de undeva, de oriunde. la inceput e greu si impactul e mic, dar potentialul bulgarului de zapada nu trebuie subestimat.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s