Home

Sunt lucruri pe care le realizam cand crestem mari; sau cand viata ne ofera surprize sau simplu, rascruci. De ce suntem azi ceea ce suntem? Sau de ce facem azi ceea ce facem? Asta e vocatia noastra, sau am “ales” pur si simplu la intamplare?

M-a indrumat o buna prietena sa merg in urma si sa-mi amintesc ce vroiam sa ma fac cand “o sa fiu mare”. Mi-am facut “hiponoza” si nu am aflat. Am constatat ca pe traseu m-am regasit in cateva ipostaze, care mi-au placut, si pe care, intr-un fel sau altul, le fac si azi. Intr-un fel sau altul, nu intocmai. Dar le fac. Ar fi usor sa dau vina si pe societate (intr-un fel este si viciul ei, va spun imediat si de ce cred asta) si pe directia in care a luat-o ea. Dar nu ar fi corect. In final, fiecare trebuie sa invatam sa alegem si mai mult decat atat, sa ne asumam alegerile.

Cred ca vocatia este partial nativa, partial educata. Cu toate ca, intuitiv, cred ca ne nastem cu acel “ceva” pentru care merita sa ne dedicam viata. Undeva pe drum aflam insa ca e bine sa te faci doctor, avocat, economist (in liceu jumatate din clasa de mate-fizica dadeau la medicina, o treime la ASE; si cativa “rataciti” care au urmat politie, arhitectura, fizica… Eu spre exemplu, am intrat la liceu convins sa ma fac medic. In clasa a 11-a vroiam sa dau la institutul de psiho-sociologie… cum, nu stiti ce e aia? In final am dat la ASE, si, ca tot omul care se respecta atunci, am urmat relatii internationale; era de bon ton, perspective, nebunii… In anul 3 am ales specializarea care ma ducea spre diplomatie. Mi-am inceput cariera in sistemul bancar (ar fi trebuit sa dau la finante in cazul asta?!) si de-a lungul drumului am proiectat rutine pentru sisteme informatice, am desenat fluxuri, am modelat planuri de afaceri… Dupa cum vedeti, in linie cu vocatia initiala.

De ce societatea ar avea ceva de reglat? Pentru ca – repet, intorcandu-ma in timp – nu am regasit pe acest traseu ancora – nici acasa, nici la scoala! – care sa ma invete sa aleg conform preferintelor. Societatea ne cere sa gandim in termeni de bunastare proiectata, nu de chemare. Ar fi nedrept sa le reprosez parintilor ceva… Dar as putea sa le sugerez ceva celor de azi (parinti si daca ma aud, facatori de legi): invatati copiii sa aleaga si ajutati-i sa-si gaseasca vocatia pe tot drumul lor de invatacei. Pentru ca orice ai face – tamplarie, scris carti, astrologie, medicina… chiar economie! – cata vreme faci cu pasiune, nu are cum sa nu iasa. Stiu, pe drumul ca profesionist, e posibil sa auzi: “nu se cere!”. Asa o fi. Dar, iata, ca viata are cicluri; si cand apar rascrucile, parca ai vrea sa-ti cunosti vocatia si sa refugiezi definitiv acolo.

Zic si eu…

Advertisements

3 thoughts on “Despre vocatie

  1. cand eram mic mi-ar fi placut sa ma fac ori fotbalist, ori cercetator stiintifico-explorator ca jacques yves cousteau.

  2. Foarte frumos ai scris si de-abia astept sa aflu mai multe si despre tine si despre altii. De acord ca vocatia este partial nativa, partial educata. Foarte important este insa si mediul / contextul social in care aceasta vocatie se formeaza / evolueaza; plus accidentele / intamplarile fericite ale istoriei sau altfel spus sansa neplanificata / neprevazuta care isi mai face aparitia din cand in cand. Insa totul revine natural la ceea ce este in esenta vocatia de la care am pornit.

  3. @bro: dar tu explorezi… esti pe drumul tau. (fotbalist?! 🙂 )
    @simona: asta mi-as dori de la societatea romaneasca, sa evolueze intr-o directie pro-vocatie.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s