Home

Am vrut inca de ieri sa scriu despre “varful” atins si depasit al Barcelonei. Am asteptat – cumva am anticipat (desi am tinut cu Real) – “decizia” bavarezilor de a nu lasa nici un cufar de briliante spaniole in finala.

Cum spuneam, cred ca Barca si-a atins maximul. E prima oara cand un antrenor – di Matteo – zdruncina tiki-taka la fundatie. Am vazut o Barca fortata sa ridice centrari, sa traga de la distanta, exasperata de propria-i posesie fara finalitate. Figura de shaolin a lui di Matteo m-a inspirat pentru ca se citea pe ea: “nu au ce-mi face”. Gurile “pacatoase” s-au ingramadit sa critice jocul ultra-defensiv al burghezilor londonezi. Dar meciul de alaltaieri mi-a reamintit ca victoria este un deziderat de la care nu poti abdica doar de dragul paselor dese si precise. Uneori – si mie Chelsea mi-a demonstrat in semifinala de marti – fotbalul e frumos si cand “asediul” esueaza. Am vazut “falanga” defensiva perfecta pe doua randuri, asezate ca in jocul de dame, prin care nici trasoarele lui Messi sau Iniesta nu aveau sorti de izbanda. Si am mai vazut ceva la jucatorii londonezi: ambitia de a-si depasi conditia prin concentrare si modestie. Mai vechile virtuti ale Barcei…

Cam in acelasi registru a fost si meciul de aseara, a propos de motivatia bavarezilor. Insa semifinala de ieri a fost mult mai echilibrata. In esenta aseara am vazut transferul de cunostinte, un tiki-taka nemtesc, implementat cu succes, o caligrafie aritmetica in asezarea pe teren si in cursivitatea fazelor (au fost cateva iesiri din aparare de departe mai spectaculoase ca ale Barcei de acum un an…) prin care mi s-a confirmat ca unde neamtu’ pune mana, tiki-taka devine perfecta. Nu am rezistat pana la final, dar inainte de culcare stiam ca Bayern va muri pentru aceasta calificare.

Multi vorbesc despre aceasta finala ca despre o surpriza. Mie mi se pare o finala justa. E o mostra de viata pe care sportul ne-o  reconfirma; si anume faptul ca talentul nu este suficient.

Astept finala cu mare interes. Nu tin cu nimeni, vreau sa vad fotbal. Dar recunosc: m-as bucura pentru di Matteo.

Advertisements

One thought on “Fotbalul de ieri si alaltaieri

  1. Intr-adevar, talentul nu e suficient – aceasta mi s-a parut si mie a fi lectia esentiala a celor doua semifinale. Organizarea si sacrificiul pot, combinate si cu ceva noroc, bate talentul…

    Si ar mai fi ceva: la Barca-Chelsea, am spus ca daca Mourinho era antrenorul catalanilor, la 2-0 si om in plus ar fi inchis jocul si n-ar fi luat gol pe contraatac. A doua zi, echipa lui Mourinho a avut repede 2-0 si nu i-a folosit la nimic! Totul e relativ, vorba lui Einstein…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s