Home

Am tot amanat sa vorbesc despre locurile prin care am fost anul asta; evenimentele de saptamana asta m-au lasat fara avant. Dar astazi l-am recuperat…

In prima parte a vacantei am fost in Sithonia, “degetul” din mijloc al peninsulei Halkidiki. Recunosc: multa vreme am evitat Grecia ca destinatie de vacanta. Aveam un soi de retinere. Poate unde era prea aproape… sau poate pentru ca acolo mergea tot romanul…

Anul asta, incurajat si de un prieten care mergea cu “gasca” lui, mi-am calcat pe inima si am condus pana in Grecia. Noaptea; atat la dus, cat si la intors. Multi au dat din cap: “prin Bulgaria noaptea?!” Da, a fost totul ok (sau aproape ok… la intoarcere ne-am invartit putin prin jurul Sofiei pe centura de sud; si am ratat si drumul corect pe undeva pe la Botevograd…). Dar nu am avut incidente cu politisti sau alte surprize neplacute. Am si mers prudent…

Mai mult, a propos de “senzatii tari”, am plecat cu o zi inaintea alegerilor din Grecia; putin am stat cu urechea pe stiri; dar oamenii de acolo fix de criza euro si cea politica nu mai puteau! Revin asupra lor mai pe final.

Am constatat cu ochii mei ca Grecia este o tara bine-cuvantata; geografic vorbind. Mai fusesem doar in Rhodos, cu Pooja  (cu cativa ani in urma) si pe vremuri la balcaniada (la Kavala). Dar acum, ca am descoperit-o mai bine, vreau sa mai merg. Culmea este ca nu ma atrage latura ei culturala (cum ar fi fost normal, daca e sa ma raportez la profilul meu de turist). Pur si simplu, mi-a placut peisajul, apa, mancarea si linistea acelui colt de lume.

Sokka a avut si ea prilejul sa se joace in apa de mare din plin. Plaja era parca facuta pentru copii: nisipul fin, apa deloc adanca (pret de vre0 10-15 metri de la tarm ea putea sa se descurce fara ajutorul nostru), fara valuri, calda si curata;  soare de la 6 dimineata pana la 9 seara… nici umbra de nor, un vag curent de coasta… o placere! Ne saram/ muram zilnic cat puteam; nu-ti venea sa iesi din apa. In plus, mi-am redescoperit pasiunea pentru castelele de nisip. Subiect la ordinea zilei pe tot globul… 🙂 .

A fost foarte bine! Zona in care ne-am cazat era extrem de primitoare, un golf maricel. Nu erau insa foarte multe optiuni de divertisment; cred ca noi am fost inainte de sezonul plin, cum se zice. Este mai degraba o zona pentru concedii de familisti, in care cuvantul de ordine este liniste. Poti sa te muti de pe o plaja pe alta (e nevoie de masina), sunt si zone salbatice (mai putin primitoare pentru copii); pestele in port e proaspat (cam trebuie sa te gospodaresti in zona…); dar daca esti mai “puturos” si ‘n-ai tragare sa pregatesti gratarul,  sunt suficiente taverne care sa-ti faca viata placuta. Din portul din proximitate se poate lua vaporul catre Muntele Atos (nu va spun ce personaj mi-a venit top of mind…).

Localitatea in care am fost noi (un sat, mai precis) este locuita doar pe timpul sezonului. In rest, e parasita (ne-a spus-o un ospatar roman, pripasit pe la una din taverne). Criza i-a lovit, e cert; dar, aparent, nu aveau, cum spuneam mai sus, o mare presiune. Zona respectiva era in mod normal destinata grecilor. Dar numarul lor a scazut in ultimii ani; cu toate astea, s-a gasit o alta masa de turisti, ca noi (Europa centrala si de est, oameni mai cu dare de mana), care s-o umple. Nu a fost chiar la indemana sa gasim vila unde am fost cazati; deci cerere aveau. 

Asadar, afacerile merg. Sigur, fara chitanta; plata cu cardul parea o blasfemie… Povestile din presa sunt cat se poate de reale: probabil fiscalitatea e o gluma nereusita pe tarmurile Eladei. Dar… important este sa mearga mai departe. Mie mi-ar parea rau sa reapara granitele…

Si acum, cumva legat de ultimul paragraf, o insertie pe langa vacanta. “Respirand” aerul de Grecia, am stat serios si m-am gandit: cum sa aduci la acelasi numitor poporul grecesc si poporul nemtesc?! Razbate un mod de gandire atat de diferit, incat imi este greu sa concep, chiar si pe termen lung, cum s-ar putea alinia, macro, micro… tarile din sud cu cele din nord. Ca sa nu mai zic de cele din est… Pare misiune imposibila. Povestea datoriilor suverane vine doar ca un corolar.

Oamenii de acolo nu sunt musai puturosi, cum, intr-un fel sau altul, presa internationala si locala au lasat sa se inteleaga in ultimele luni. Yannis, gazda noastra, muncea cat era ziua de lunga. E drept, ca munceste trei-patru luni pe an. Dar, in sezon, e prins zi lumina. Probabil in orasele mai mari si in Atena e mai multa “zacere”, dar aici… as spune, dimpotriva.

In egala masura, e limpede ca tara asta – Grecia – este una europeana; respira prin toti porii. Cultural, nu poti s-o rupi; este pata de culoare alb-albastra a batranului continent; daca nu unul dintre leaganele lui. M-a lovit un asa conflict intelectual petrecand cele opt zile acolo, incat realizez, gradual, ce constructie complicata si complexa este aceasta Uniune Europeana. Inger si demon.

E inutil sa spun ca recomand macar o vara in Grecia, in astfel de zone; desi, simt ca sunt unul dintre ultimii care o descopera.

Maine va povestesc despre a doua parte a vacantei; cea petrecuta in Romania.

Advertisements

One thought on “Vacanta de vara (I)

  1. fain, astept continuarea.
    despre aliniere… mie mi se pare ca numitul yannis e foarte aliniat cu un echivalent johann din muntii austriei, de exemplu. si el munceste cateva luni pe ani… poate diferenta e ca in rest isi face mai multe griji 🙂

    despre euro, am citit in mai multe locuri cum germania si-ar pune piedica daca ar scoate grecia din euro, ceea ce multi nemti nu vad, ei nu si nu, batman, batman, da-i cu austeritatea si aratarea cu degetu la greci. exemplu descris aici – asa o fi?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s