Home

Din capul locului, nu vreau sa intelegeţi ca acest post este o critica la adresa românilor. O parte din lucrurile respective le-am constatat în timp şi la mine. Doar că astăzi ele mi se par mai reprezentative ca oricând.

Tot ca şi clarificare de început: când spun lipsa educaţiei nu mă refer musai la bădărănie şi “neam-prost”; ele vin la pachet… E vorba despre eşecul în cascadă al sistemului de educaţie şi instruire (profesională, civică, etică).

Prima caracteristică (nu e importantă ordinea…) îmi pare lipsa unei legături între chemare şi şcoală. Am mai vorbit despre nevoia unui sistem vocaţional care să determine copiii să facă ceea ce le spune “inima”. Nu, urmăm drumuri care fie sunt plătite bine, fie sunt aproape de casă, fie sunt sigure… De aici dezechilibrele fantastice pe piaţa forţei de muncă şi lipsa calităţii muncii, ca atribut de competitivitate (personală şi naţională).

O a doua caracteristică este inabilitatea de a gândi cu mintea noastră. Preferăm să ascultăm zgomotul de fond şi să emitem judecăţi pe baza opiniei majorităţii imediate. Nu am fost obişnuiţi să privim dintr-o perspectivă critică comportamentul eroilor din literatură sau a personajelor istorice; învăţăm comentariile făcute de alţii, respectiv recităm istorii asumate de alţii. Sau le copiem… Nu le punem la îndoială. Le luăm ca atare… şi, în consecinţă, ne formăm greu (sau deloc) propria opinie. Cumva derivând din asta, a se vedea uşurinţa cu care suntem manipulaţi mental (vedeţi marea majoritate a posturile TV… ce emisiuni promovează, ce discursuri antrenează, ce obiectivitate demonstrează, ce justeţe sau logică au).  Mai mult, nu se proliferează din această pricină, pluralismul opiniilor şi deschiderea dialogului social.

O a treia consecinţă a educaţiei defectuoase: iniţiativa. Nu mă refer doar la iniţiativa economică, ci la expectativa socială generalizată. Ea decurge din inabilitatea de a ne formula propriile opinii. În principiu, aşteptăm continuu ca alţii să facă o mişcare sau aşteptăm să primim. Şi de multe ori “răsplata” (sau pomana) nu vine… de aici frustările între clasele sociale educate şi cele mai puţin educate. Suntem în stare să ne rugăm să plouă (la chemarea BOR, din pragul uşii ultimului model de Mercedes Benz) în loc să construim un sistem de irigaţii adecvat… Cu alte cuvinte, suntem mai degrabă o societate de “follower“-şi (o validează şi cercetările antropologice şi studiile de marketing).

Mai departe vine, firesc, auto-cenzura. Noi nu spunem ce credem. Ne este încă teamă de Dumnezeu-ştie-cine… suntem nesiguri pe propriile afirmaţii, preferăm să fim validaţi; alternativ, retractăm, ne repliem în grupul inert din imediata înconjurare. Şi, cumva în completare, invalidăm opiniile alternative, progresiste, de vreme ca ele să nu ne strice confortul ală minim, uneori meschin.

Logic, asta afectează şi consideraţia, respectul pentru semeni. Nu putem nici să apreciem performanţa şi meritul intrinsec; ni se par anomalii, tocami pentru că, majoritar, nu ne putem forma o judecată, exprima o opinie, demara o iniţiativă. Şi, de aici, pe de o parte “totul e permis” (vedeţi starea de furt generalizat constatat, consemnat şi acceptat ca şi stare de fapt, de la flote şi rafinării, la proprietate intelectuală), respectiv “să moară capra ta”.

În ultimă instanţă, dar nu în cele din urmă: lipsa coeziunii sociale. Aş fi curios dacă lui Dorel (Bulă a murit?) îi pasă astăzi de  anii de învăţătură ai domnului doctor, cum în egală măsură, dacă domnului doctor îi mai pasă de sănătatea şi demnitatea de om a lui Dorel… M-am întâlnit cu mult spirit de frondă şi desconsiderare în ultimii ani. De ambele părţi, Româniile 1 şi 2 se ignoră şi se desconsideră reciproc, cu “succes”, de ani de zile. Nevoile, respectiv valenţele reciproce sunt luate în râs.

În tot acest timp, România 3 ciuguleşte din stârvul unei populaţii agonizate şi confuze, menţinând această sursă de ignoranţă. Deschiderea minţii românilor nu a fost nici măcar o zi o prioritate. Retrospectiv, aceasta este “subminarea” pe fond a societăţii şi economiei româneşti; de aici vine lipsa competitivităţii noastre economice şi sociale: bezna educaţiei.

Restul… e hazardul unei istorii; oricum croite de alţii.

Advertisements

3 thoughts on “Chestiunea românească: lipsa educaţiei

  1. 2 ganduri:
    1. “suntem nesiguri pe propriile afirmaţii, preferăm să fim validaţi; alternativ, retractăm” – daca e sa te iei dupa comentariile de la articole din ziare (de sport, politice si nu numai), as zice contrariul, se fac afirmatii extrem de categorice, de parca oamenii ar fi detinatorii adevarului absolut. s-ar putea insa sa fie o parere inselatoare, si sa fie mai degraba “ne repliem în grupul inert din imediata înconjurare” (ma rog, mai mult sau mai putin inert), fie ca e vorba de fanii unei echipe sau ai unei persoane (de partide sau ideologii n-are rost sa vorbim, la noi mai totul e legat de persoane).
    2. nu stiu daca e o chestiune pur romaneasca. as lansa ipoteza ca e asemanator in alte tari est-europene, incepand cu rusia. iar parti din ce zici sunt valabile si in alte culturi, anglia de exemplu, unde nu spui ce gandesti ci doar ce e politicos, dar din alte motive – interesant cum tocmai acolo s-a dezvoltat si un liberalism extrem in comportament, poate contrapondere la rigiditatea societatii. ca si la noi, de altfel, nu? insule de creativitate.
    ce vreau sa zic: nu stiu daca romania e speciala din punctu asta de vedere, si nici daca educatia e oul sau gaina, ci sistemul de “incentivare”. da’ nici pe ala nu stiu de unde sa-l apuc.

  2. 1. cum ti se par retractarile pe banda din ultima saptamana, de la stanga la dreapta si inapoi, hm? ma duc la vot, nu ma duc la vot… ma retrag, ba nu ma retrag…
    2. nici nu spun ca este romaneasca… e vorba doar de grade de manifestare. sistemul de “incentivare” urmeaza educatia. daca pentru noi “shplilu'” consta in a face un ban cinstit, cu orice pret, e pentru ca motivatia pe dinauntru doar atat poate sa ceara. care e, dupa mine, o chestiune de educatie…

  3. In primul rand sunt de acord cu explorish – nu e ceva specific doar poporului nostru, din pacate devine din ce in ce mai clar ca este o caracteristica a timpurilor. Cu grade diferite de agresivitate si influente specifice.

    M-am gandit mult ce posturi sa aleg din cele scrise de mine in trecut, care sa exprime cat de cat ce simt fata de cele de mai sus si m-am oprit la cele doua de mai jos:
    http://georginapp.blogspot.ro/2011/02/mentalitate.html
    http://egooutpeters.blogspot.ro/2011/02/romanian-proverb.html

    Sper sa va placa.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s