Home

Preiau parţial titlul unui post din care m-am inspirat (la sugestia lui explorish) pentru postul meu de azi. Pentru că, da, cred că suntem rătăciţi dar nu în timp, ci în sentimente.

Reacţia noastră surprinsă faţă de zâmbete sincere, gesturi faine, nobleţe vine, cu siguranţă, şi din trecutul imediat. Am mai încercat eu explicaţii pe acest blog.

De ce ne e teamă de firesc? Pentru că nu îl cunoaştem. Confuzia copiilor de azi (dar şi a generaţiei noastre!) vine din educaţia confuză, imprecisă, nehotărâtă a părinţilor care au făcut din mers – altfel nici nu se poate în viaţa unui popor – pasul către o realitate nouă, necunoscută, impersonală, pe alocuri agresivă, deloc răbdătoare; părinţii au învăţat împreună cu copiii. Şi probabil nu le-a fost la îndemână.

M-am urmărit pe mine de-a lungul timpului. Când sunt afară asimilez mai bine bună-voinţa, o asum ca fiind implicită, mă avânt în dialog cu oamenii locului în mod firesc, fără blocaje mentale… Acasă, lucrurile se schimbă. Sunt circumspect, mă uit de două ori la persoana care vrea să-mi zmulgă bună-voinţa şi confortul… Am o problemă de încredere. Iar ea vine, cred, tocmai din confuzia pe care o trăim în acest proces de reaşezare.

Cred de aceea că rătăcirea e în sentimente. Firescul este pentru noi o ţintă, pe care, în loc să o abordăm autentic, încercăm să o replicăm, de peste 22 de ani, folosind schemele altora. Iar asta – cred din nou – vine din lipsa culturii compromisului. Am mai atins succint subiectul în postul despre chestiunea educaţiei.

Compromisul este, şi semantic, şi conceptual, înţeles greşit. A primi un salut cu deschidere, a asculta cu răbdare pricina unui cunoscut, a lăsa de la noi – toate sunt, emoţional, aspecte pe care ni le reprimăm până la un punct, involuntar; de la un punct încolo… deliberat.

Uitaţi-vă la gâlceava acestor zile… Pooja cred că a interpretat-o corect: este un eşec al dialogului, pe toate palierele; intern clasei politice; între clasa politică şi populaţie; între mediul de afaceri şi factorul politic; între administraţia centrală şi partenerii externi… Nu ştim să dialogăm, nu ştim să comunicăm, nu ştim – dar realmente, nu ştim! – să negociem. Am mulţi cunoscuţi, prieteni apropiaţi care văd lucrurile fundamantal diferit de mine. Împărtăşim în mod normal aceleşi valori, avem aceleaşi repere morale, aceleaşi preocupări… dar nu dialogăm întru compromis. Ne expunem opţiunile. Sec. Impersonal. My way, or the highway… Şi nu o dată am auzit, direct sau voalat, imprimat pe chipul interlocutorului: “Greşit prietene, greşit! Nu ăsta e mersul lucrurilor…”

De aceea cred că trăim, sub toate aspectele în trecut. Făcusem un pas către un viitor – confundând oarecum dorinţele cu realitatea – dar a fost prea accelerat pentru suflul nostru. Iar acum, din prea mare grabă… ne-am rătăcit; în propriile noastre sentimente.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s