Home

Este un post despre respectul pentru sport. Despre regulile jocului şi fair play-ul arenei. Despre dedicare şi onoare. Despre realitate şi perceptie. Despre muncă şi oportunism.

Zilele astea parcă trăim un carusel in care se alternează imagini din basme epice, cu inorogi şi curcubee şi filme horror cu orci şi trupuri schilodite. Vedem sportivi cu priviri concentrate şi vene umflate care trudesc pentru o glorie doar de ei înţeleasă (v-aţi uitat cu atenţie la ochii unui sportiv aflat pe grila de start, pe pistă, pe placă, pe block-start sau pe orice altă “scenă” olimpică?); şi politicieni “vexaţi” reciproc, cu priviri însângerate, minţi otrăvite şi judecăţi obscure.

Sportul are reguli. Sportivii ştiu asta. Arbitrii decid (bine sau nu) în limita acelor reguli; în intervalul de timp alocat cursei; până când umerii unui sportiv ating solul; cât ţine terenul; cât e de lungă pista. Sunt şi excepţii, cu siguranţă. Apar erori şi abuzuri, atât la nivelul arbitrilor, cât şi al sportivilor (la scrimă s-a produs un abuz, dar decizia arbitrului, deşi eronată pe fond, a fost în final aplicată şi respectată de jure). De-a lungul timpului regulile s-au schimbat, au aparut costume şi accesorii noi; au fost agreate principii de joc noi. Iar excepţiile sau erorile s-au reglat în timp, sub forma unor noi reguli de joc.

Dar odată începută competiţia, regulile nu se schimbă. Terenul de tenis rămâne la fel de mare; o piscină are tot opt culoare; lungimea unei spade e aceeaşi. Asta este sportul… Un set de reguli, în baza cărora, oameni talentaţi şi (sau) muncitori decid să se înscrie, pentru glorie, medalii şi, de ce nu, bani. Acesta este principiul sportului (mai ales cel olimpic): victoria în arenă, indiferent de cum arată ea şi ce reguli are.

Pentru mine este o surpriză plăcută să constat că pe fondul unei totale debandate politice şi confuzii sociale, ţara asta produce în sport performanţă; medaliată sau nu. Statistic vorbind… cum o fi să urci pe podium alături de sportivele celei mai bogate şi avansate naţiuni, respectiv de reprezentantele ţării cu cea mai mare suprafaţă de pe glob; şi, mai mult: cum o fi să laşi în afara podiumului reprezentantele celui mai numeros popor?! E doar un exemplu…

Mulţumirea mea în aceste zile este că dintr-un popor de 20 şi ceva de milioane (cine îmi poate spune exact, INS sau MAI?) apar încă “inorogi” cu vocaţie, talent, pasiune şi dispoziţie prentru sacrificiu. Lumea nu se învârte în jurul lor. Interesele economice nu se vor concentra asupra performanţelor lor. Dar ei strălucesc, chiar şi numai pentru câteva clipe, precum diamantele în noroi; şi o fac şi pentru noi şi mândria noastră.

Doar succesele lor din aceste zile completează cronici internaţionale care “debitează”: România anului 2012 , dominată de zgomot politic şi iresponsabilitatea administrativă, lipsă de leadership şi viziune; O ţară cu reguli imprecise, cu legi  interpretabile la fiecare slovă; cu arbitri meniţi să judece speţele altor arbitri; cu lipsă de fair play şi desconsideraţie pentru publicul năucit de uşurinţa invocării excepţiilor şi de invalidarea unor principii, teoretic, fundamentale, legiferate ca atare. 

Rezultatele sportivilor români sunt ca o boare răcoroasă peste o ţară uscată, secată; o ţară a energiilor irosite şi a resurselor făcute zdrenţe de orgoliul, egoismul, neputinţa, neştiinţă, ignoranţa, urâţenia şi – o spun fără tăgadă – reaua credinţă a unor individualităţi nesăvârşite, neterminate; “arătările” istoriei contemporane, stafiile societăţii româneşti, fumul înnecăcios al tranziţiei, mucegaiul erei post-“revoluţionare”. Am omis ceva?

Vă invit, aşadar, ca cel puţin până la sfârşitul acestei olimpiade, să vă concentraţi toată atenţia asupra sportului. Uitaţi-vă la privirea tuturor sportivilor, indiferent de naţionalitate şi culoarea pielii! Uitaţi-vă la efortul şi la energia lor! Ascultaţi uralele, încurajările şi aplauzele arenelor. Ţineţi pumnii sportivilor români şi bucuraţi-vă de gloria lor, sau suferiţi alături de dezamăgirea lor din arenă. Pentru că asta e dovada şi persistenţa vieţii trăite autentic, pe bune, cu intensitate şi sacrificiu.

Restul e fum de scenă. Lăsaţi orcile să se sfâşie între ele, nu vă mai încărcaţi cu ura lor!

Advertisements

2 thoughts on “Flori PE mucegai

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s