Home

Ușor, dar sigur, mă îndrept către o versiune publicabilă a cărții la care lucrez; și de care v-am mai povestit. Feedback-ul primit până acum este pozitiv. Însă drumul până la cititor e încă lung.

Mi-am propus ca în acest prim proiect (cum vă spuneam mai am 4 în minte!) să şi împărtăşesc “facerea” lui; atât partea strict literară, cât şi cea de “gospodărire” a publicării. Care de abia începe…

E interesant faptul că pe parcurs am devenit un critic aspru al romanului, mai ales din punct de  vedere ”cosmetic”; prin asta înţelegând în principal vorbe potrivite şi construcţii prietenoase. Fondul a rămas același.

Cum vă spuneam, am căpătat feedback util a propos de intensitatea unor capitole, cursul dialogurilor, cadenţa unor secvenţe; am reașezat niște bucăți de text în această versiune “Gama” care se conturează pentru mijlocul lui noiembrie. Cursivitatea este acum potrivită şi logica (structura) naraţiunii în sine e ok. Zic eu… 🙂

Simt însă că mai am nevoie de ÎNCĂ o recitire cap-coadă pentru ultimele rafinamente de formă; și cred că după asata e gata de ”tipar”. Pun ghilimelele pentru că mi-aș dori mult să debutez nu doar în format clasic, cât și electronic.

Să vă dau câteva repere… ?

Am prefațat cartea cu un citat din Einstein:

”O perfecțiune de mijloace și confuzie a obiectivelor; acestea par a fi principalele noastre probleme.”

Și, ca să vă introduc efectiv în “facere”, să vă dau și câteva scurte (fff scurte!) fragmente… 🙂

Teza autonomiei gândirii oamenilor din reţele este la fel de relevantă ca a unui film de succes în box-office: e atractivă, dar temporară. Oamenii nu mai gândesc cu mintea lor de multă vreme, prin urmare produsul domnişoarei Yuzuki Tanaka, deşi muncit şi laudabil prin obiectiv, ipozeze şi arii de aplicabilitate, nu va schimba cu nimic capacitatea noastră, ca civilizaţie, de a preveni crize economice şi sociale de amploare. Şi asta dintr-un singur motiv: „liberul arbitru” este un concept mort din naştere. Omenirea a fost, este şi va fi “ghidată” de cei care, conjunctural sau programatic, decid că lucrurile trebuie să ia o anumită direcţie”.

Sau…

Profesorul Takahashi avea un stil foarte ghiduş de a pune întrebări. Vorbea cu un copil şi îşi schimonosea fizionomia cumulte grimase, onomatopee şi mişcări bruşte ale trupului. Ştia de acest „defect” profesional, dar era marca lui; “baza” pe care îşi construia încrederea în faţa interlocutorilor şi doza lui de entuziasm şi energie în dialogurile cu aceştia. Şi oricum, era prea deştept să se simtă lezat de reacţiile oamenilor care îl luau peste picior pentru acea „ghiduşie”.

Yuri îi explicase atunci “visul” lui:

–         Mecanismul gândit de mine caută formaţiunile parţial logice neexprimate sau inconştiente, nu se duce exclusiv în zona experienţelor trăite anterior. El îşi propune să citească percepţia individului asupra viitorului şi intuiţia spontană. E mai degrabă o unealtă predictivă.

–         Aha… Şi cum vei reda conţinutul gândurilor?

–         Aici intervine dificultatea proiectului: e nevoie de un traducător, de un vehicol care să consume informaţia originară, aşa cum este ea eliminată sub formă de impulsuri electrice în creier şi, pe baza unor tipare predefinite şi a unui limbaj de comunicare corelat, să o transforme în vorbe; sau cifre; sau ceva inteligibil la nivel cognitiv de oameni… E nevoie de o inteligenţă artificială care să înveţe tiparele de gândire ale omului, să cunoască limbajul nostru uzual şi să intepreteze impulsurile din zona inconştientă, intuitivă, după aceste tipare. Sigur, cu o marjă de eroare… Nimic nu e perfect.

–         Ce-ar însemna asta, în practică?

–         Un sistem avansat de captare a fluxurilor neurologice, un server puternic… până la urmă vorbim de ca un depozit de conţinut, o bază de date, şi de un „robot” care învaţă singur. E un pic de „deranj”…

Sau 🙂

Yuzuki trăsări agresiv, cu un suflu amplu şi zgomotos. Căscă ochii larg, cu o privire isterică şi umedă; respiră o vreme greoi, cu gemete încărcate de panică, la limita dintre şoc şi plâns. Yuri îi luă capul între mâini şi atent şi gentil să îi masă tâmplele şi ochii, prin tehnici de masaj de el ştiute, până când Yuzuki îşi reintră treptat în normal. Pulsul se stabilizase, respira normal şi îşi recăpătase minima vitalitatea. Era însă sfârşită de energie şi cu greu putea articula vorbele. Printre suspine, reuşi să-i vorbească lui Yuri:

–         Am vrut să rămân acolo.

–         Pentru Dumnezeu, cum de ţi-a trecut prin minte?

–         Numai când eşti acolo înţelegi… altfel nu ai cum… e atât de curat… atât de sublim… nimic… dar… am vrut, da… am vrut să rămân acolo.

–         Cu cine?

–         Nu mai ştiu… dar ştiu că nu am vrut să mai plec.

–         Ai auzit sau ai… simţit prezenţa mea?

–         Te-am auzit, te-am simţit. Îmi zâmbeai şi îmi făceai semn să vin către tine.

–         Numai zâmbet nu era ăla… Şi, de ce nu te-ai întors?

–         Mersesem prea departe, te-am văzut târziu. Nu aveam niciun motiv să vin la tine…

Încă una 🙂 ?

–         Te mai întreb o dată: ai sentimentul că guvernul tău stă degeaba şi că e moral în demersuri, sau transparent în abordare? Crezi că toată puzderia de filme, reportaje, articole este întâmplătoare şi că tot ce se produce pe tema asta în literatură, cinematografie, chiar şi în jocuri video, are doar o miză creativă şi comercială? Crezi că universităţile voastre de prestigiu: Stanford, Berkley, Harvard nu au programe similare? Aaa, sigur, instrumentele folosite sunt altele. Eu… Noi am dus povestea la nivelul următor, am depăşit analiza statistică. Dar goana după acest nou El Dorado – gândurile oamenilor – a pornit de cel puţin trei decenii. Noi suntem probabil cei mai avansaţi. Capitalismul vostru feroce a atras din toate ungherele lumii doar oamenii de ştiinţa pregătiţi să vă livreze o platformă globală profund materială. La cei cu orientare spirituală profundă nu v-aţi înghesuit… Slavă Domnului! Da, ştiu, pregătirea noastră este dificilă, pentru că operează cu limitări materiale auto-impuse. Dar e de departe mult mai umanistă!

Hai, şi un pic de miez 😉 …

Am înţeles că nu veţi putea spune pur şi simplu că aţi descoperit un… “ceva” dincolo de mintea unui Purtător. Riscaţi să fiţi catalogaţi fantezişti, de ce nu acuzaţi de blasfemie. Sau pur şi simplu, nebuni. Chiar întrebările voastre denotă prejudecăţile cu care v-aţi croit universul vieţii terestre. Aţi avut însă acum ocazia de a fi inspiraţi într-un mod deschis, ceea ce ar putea să vă schimbe cu totul motivaţiile personale şi filozofia de viaţă. În egală măsură aţi putea să explicaţi mai departe comunităţilor în care vă consumaţi existenţa, care sunt raţiunile pentru care intervenţia în creaţia vieţii este nejustificată şi ameninţătoare; cu argumentele spuse de noi.

Deci, cum vă “sună”?

Vă ţin la curent…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s