Miezul primei mele cărți (I)

Era octobrie, 2009. Eram cu Pooja, soția mea, în drum spre Zurich. Urma să îl vizităm pe prietenul nostru bun, Explorish (fratele pe care nu l-am avut). Și Sokka, fetița noastră, era cu noi. Ce-i drept, în pântecul Poojei. Dar era cu noi.

Ca în orice avion, am găsit în buzunarul scaunului din fața mea niște reviste. Într-una din ele am descoperit un articol despre apocalipsa anunțată de Mayași pentru 2012. Nu îmi amintesc numele revistei și nici al articolului. Ca să nu mai spun de autor…

Ce-mi amintesc însă este că am citit articolul cu pricina de câteva ori pe parcursul zborului: citeam, mă gândeam; iar citeam, reflectam și mai profund. Nu mă puteam desprinde de el, parțial pentru că era puțin cam tehnic pentru mintea mea (ceva despre fizica cuantică), dar în special pentru că eram entuziasmat de ceea ce citeam și de posibilitatea unei astfel de perspective: existența noastră ar fi bazată exclusiv pe energie; materia însăși este energie, deși ne vine greu să înțelegem sau să acceptăm o astfel de ipoteză. Și că fiecare emoție pe care o exprimăm, fiecare experiență pe care o trăim, se petrec sub forma unor frecvențe ale acelei energii omniprezente, care există în noi și care pot influența evenimente viitoare din viața noastră; inclusiv moartea.

Îmi mai amintesc apoi că am scris mult din respectivul articol pe o bucată de carton (nu aveam un carnet sau altceva la îndemână), pentru că, așa cum vă spuneam, mă inspirase profund. Și vroiam să am șansa să recitesc acele idei ulterior (nu mi-a trecut prin minte atunci să iau acea revistă cu mine; dar îmi trece acum…). Când am revenit acasă am postat fragmentul pe acest blog; m-am gândit că oricine ar fi interesat deaspre o ipoteză alternativă a existenței noastre, să aibă ocazia să o citească și să se gândească la ea. Cu onestitate și fără presiunea psihologică a normelor cu care viața, educația, biserica (de ce nu…) ne-au obișnuit. La urma-urmelor e o ipoteză.

Ulterior, după ce am scris cartea, am aflat că un cercetător (psiholog la bază), pe numele lui Stuart Hameroff, a fundamentat așa-numita teorie “Quantum Soul” (sufletul cuantic; sic!); poate cumva având aceeși rădăcină cu articolul din avion.

Contează mai puțin asta acum. Ceea ce contează – sau a contat pentru mine atunci în avionul spre Zurich – a fost revelația pe care am trăit-o a propos de conștientizarea faptului că, într-adevăr, facem parte din ”ceva” superior și unic; și că acel ceva e un “întreg” din care ne tragem și la cere ne întoarcem.

“Asta e o dogmă religioasă tipică”… Aud deja vocile din ”sala” care îmi spun că nu e nimic nou în asta. Așa este, doar că revelația aceea spirituală care m-a lovit atunci a fost puternică și dincolo de orice învățătură religioasă ori convingere biblică (nu că aș avea prea multă). A fost o trăire spontană, ceva ce m-a urmărit de atunci și a devenit un sentiment latent, de care nu am mai fost conștient ca atare și care s-a transformat într-un stil de viață și o cale în sine. A propos și de demersul de ”a fi mai bun”.

A devenit atât de mult parte din mine, încât am realizat abia după ce am scris cartea faptul că la originea ei este acea lectură întâmplătoare dintr-o cursă Tarom. Carte pe care am scris-o acum, la trei ani de la acea călătorie.

Va urma…