Home

Spuneam în postul anterior că la momentul la care am scris cartea nu am fost conştient de faptul că în spatele pornirii de a o scrie stătea revelaţia trăită în zborul către Zurich.

Cum m-am apucat de scris? Simplu. Pe fondul unei dileme personal-profesionale am simţit nevoia să fac ceva cu excesul de creativitate. Am început în iulie şi la sfârşitul lui august prima ciornă era gata. Scriam în dimineţile mele matinale şi în weekend-uri. Ulterior am recitit-o şi rafinat-o de peste 10 ori. Şi am şlefuit-o graţie unor persoane dragi, apropiate şi, sper eu, oneste (în sensul că nu au dat dovadă de prea multă politeţe atunci când şi-au exprimat reacţia favorabilă).

Pentru feedback-ul lor le voi mulţumi personal şi nominal în prefaţa cărţii, atunci când ea va găsi o cale de a fi publicată. Pe hârtie sau online… Le mulţumesc şi aici, se ştiu ei 🙂 .

Teoretic ea e gata şi asta chiar înainte de “termenul limită” de 21.12.2012; asta ca să fac o legătură cu subiectul articolului din acea revistă din zborul Bucureşti-Zurich. Nu, nu are legătură cu apocalipsa.

Sper să bucure cititorii (câţi vor fi ei…) prin conţinut, subiect, idee şi, de ce nu, chiar prin stilul meu mai puţin rafinat. Nici viaţa nu e de catifea; are destule asperităţi… Îmi doresc însă să fie cât mai relevantă pentru cei ce îşi vor da prilejul să o citească. Şi suficient de inspiraţională pentru viaţa lor şi filozofia lor de viaţă.

Îndrăzneţ gând, nu-i așa? 🙂 Am învăţat de la un “guru” că e bine să: “Dream big and dear to fail! This is living proof!“.

Când le spun oamenilor cu care mai vorbesc că am scris o carte, prima lor reacţie este: “Uau!”… Probabil unde ştiu cu ce mă ocup ca profesie; şi probabil nu le dă “la socoteală”… Apoi, după ce se asigură că nu glumesc mă întreabă: “Ce fel de carte? Despre ce e vorba?

Răspunsul aproape instinctual este: “Science Fiction spiritual ”. Atunci interlocutorii chiar deschid ochii larg. “Credeam că e ceva despre banking sau customer experience” (ştiindu-mi profesia şi hobby-urile profesionale).

Cum adică SF spiritual?” Vă spun data viitoare.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s