Home

ll apreciez foarte mult pe Florin Negruțiu. Este unul dintre puținii gazetari de calitate din România. Ultimul lui articol m-a luat însă puțin prin surprindere.

Nu știu cine sunt prietenii lui Florin despre care acesta vorbește în articolul menționat. Dar, da, eu mă consider un reprezentant al middle class-ul mulţumit de sine. Deci, din acest punct de vedere mă simt cu musca pe căciulă; pentru că muncesc de 15 ani că să îmi permit și mențin ”luxul” pe care o să il descriu în continuare. Nu vreau să fac din asta un act de bravură, cum nici nu sunt prea fericit să îmi văd filozofia de viața infierată în presă. Consider că e nedrept și pe alocuri periculos.

Fac parte dintr-o clasă care nu trăiește fără griji; avem emoțiile noastre; intrăm în șomaj ca oricine altcineva (după care nu prea ne mai găsim ușor slujbă pentru că suntem ”supra-calificați”); trăim și noi decepții, avem frustrări de mai multe tipuri. Pe bune, nu suntem niște roboți fără inimă… Sângerăm și noi! Recunosc, merg la job într-un cub de sticlă. Merg la hypermarket, dar nu-mi umplu coșul, pentru că de multe ori marfa e îndoielnică; așa că îmi iau strictul necesar. Noutățile mi le iau din multe surse (nici nu vă închipuiți cât de multe și variate); facebook-ul nu oferă mare lucru, a propos. E drept, nu mă uit la știri, sunt prea triste: se moare, se fură, se arestează. Dar citesc câteva gazete online; gândul.info este una dintre ele. Așa am ajuns să mă ”auto-sesizez”.

Da, Dr. House e un serial nostim. History și Discovery sunt preferatele mele, dar am și câteva emisiuni culinare; nu mă pot uita la talk show-uri, pentru că mi se face frică de ce văd și aud. Evit cozile pe Valea Prahovei și pe Autostrada Soarelui. Grecia este într-adevăr o destinație excelentă pentru concediul estival, pentru că prețurile sunt decente, serviciile foarte bune și grecii știu cum să te facă să uiți de griji; la Mamaia e cam aglomerat și am auzit că uneori iese cu bătaie. Habar n-am ce mai e prin Centrul Vechi, dar știu că e forfotă mare la ceas de seară. Eu seara mă joc cu cea mică, straduindu-mă să îi stimulez gândirea întru creație și creativitate. Nu mă mai joc online de multă vreme; prefer Lego.

Dar, da, spre deosebire de românii care ”trăiesc zilnic la limita atacului de cord şi a exploziei nervoase”, mi se rupe de ce spun politicienii și marea majoritate a realizatorilor de emisiuni socio-politice, dintr-un singur motiv: nu ne spun nimic și, în plus, folosesc (poate chiar întrețin) această disperare socială; fie din egoism, fie din rea-credință, fie din nepricepere; fie din prostie. Sau poate le e frică să nu-și piardă agoniseala și poziția de ”formatori de opinie”? Sau poate sunt doar fuduli și au o plăcere profundă să apară la TV și să fie preluați a două zi în ”headline”? Sau poate că vorbesc doar la comandă, pentru că cineva îi are la mână?! Sau altceva nu știu să facă. Habar n-am! De fapt, mi se rupe…

Acuma… Sincer, m-a interesat politica; am avut chiar două tentative; eșuate. Nu înțelegeam limbajul, nu pricepeam ce vor să spună. De fiecare dată le-am spus că aș vrea ca aportul meu să fie pe concepție, pe programe, și mai puțin pe ”activism”. Așa sunt eu, mai low profile… Nu s-a stabilit chimia, așa că m-am concentrat pe profesie. Și culmea e că înțeleg perfect „realitate socială şi politică” din România, mai bine decât toți cei care prind prime-time-ul cu un fotoliu sub fund, sau cu un prompter în față și o cască în ureche. Și încă mă interesează politica. Urmăresc fiecare decizie de politică economică majoră, o judec, încerc să construiesc un raționament de tip cauză-efect (e parte din meseria mea); și de cele mai multe ori nu pricep care e ținta… Iar când pricep, mă apucă groaza, pentru că realizez cât de firavă este zona mea de confort.

Fac parte dintr-o clasă socială căreia NU i se rupe, care NU evadează și NU fuge. Ba, dimpotrivă, contribuie din plin la ceea ce Florin numește ”ţesut social”. ”Țesem” în subsolul tranziției, pe muzică rock și clasică; citim și împărtășim. Scriem, unii dintre noi. Cultivăm opinia și dezbaterea constructivă. Ne vedem de treabă. Reprezentăm, în exercițiul nostru de guerrilla profesională mocnită, o masă credibilă pentru un soi de proiect pilot al unei posibile societăți mature. Ne place să sperăm că vom putea trăi un astfel de experiment și la o scară mai mare. Probabil de aceea suntem și mai ”nesuferiți” pentru că suntem mai autonomi; nu stăm la mila statului; și, în consecință, suntem mai slobozi la gând, slovă și vorbă.

Dar ne pasă!

Noi ne ”purtăm” revoluția într-o manieră de tip grevă japoneză: lucrăm, plătim taxe (suntem printre puținii care fac asta, știați?), ne instruim, înțelegem noțiunea de ”valoare adăugată”, căutăm creația și binele în viața noastră (e ceva rău în asta?!), suntem cei care ne străduim să ne plătim creditele; căutăm – cu disperare! – modele de etică și morală într-o societate sugrumată zilnic (cu largul concurs al presei) de mită, șpagă, șantaj, clanuri, rețele, fraudă, fals și uz de fals, trafic de influență, ascultări, interceptări, justiție putredă, ”invitații” la DNA și incompatibilități pe bandă. Am ratat ceva?

Aceasta este clasa socială din care se va naște – cu ajutorul Știm-noi-Cui – viitoarea bază a antreprenoriatului românesc, aducătoare de valoare pe termen lung și job-uri pentru oameni cu minimă vocație. Pentru că, sincer, noi ca neam abia învățăm ce înseamnă calitatea vieții și o societate (piață) de tip liber. Acum începe să ne fie clar și ce e statul de drept și economia capitalistă. Și nu prea ne convine, pentru că vine cu rigori și responsabilitate personală…

Noi, ”corporatiștii miserupiști” am putea pune bazele unei societăți mai așezate, care să priceapă noțiunea de ”cultură a servirii sociale”. Vă este cunoscut acest concept? Ține de maturitate, de disciplină, de respect pentru normă, de compasiune neaoșă pentru cel de lângă noi, de măsură, de educație, de decență. Și de controlul emoțiilor.

Că veni vorba de emoții (aiurea, am facut-o special ), sper că articolul lui Florin nu este menit să înbunătățească rating-ul ziarului pentru care scrie. Trag nădejde că e vorba despre un soi de chestionar online; vreau să cred că este un demers de tip ”investigație”, prin care gazetarul pe care îl respect (și pe care îl citesc sistematic) caută sentimentul acelei mase credibile și ia pulsul unei pături secătuite de emoții pozitive, dar care gândește, încă, pozitiv.
Pentru că, ”miserupist” cum sunt, cred că asta ne lipsește în această țară: gândul pozitiv. Ce bine ar fi ca el să vină și pe gândul.info.

Chiar așa, de ce nu mizează nimeni pe vânzarea de știri pozitive?

Orange_County_CA_Downtown_office_buildings_curvy_glass

One thought on “Se poate și un gând pozitiv via gândul.info?

  1. Subscriu, cu intarziere… ma regasesc intru totul in cuvintele tale. Si as mai putea adauga multe altele, insa poate cu alta ocazie cand voi avea un pic de inspiratie in varful degetelor. Pana atunci, am sa spun doar ca “gandim la fel”. 🙂
    As adauga si ca incerc in fiecare minut al zilei sa schimb ceva in gandul si emotiile celor din jurul meu. Cu gandul, vorba si cu fapta. Deocamdata ma zbat fara rezultate, insa stiu, simt ca sadesc seminte pe unde apuc. Intr-o zi, avand grija de ele constant, ma astept sa dea si roade. 😉
    Toate cele bune!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s