Home

De multe ori am fost nedumerit de modul in care oamenii imi sugereaza sa imi mearga ziua. “Sa ai o zi usoara!” Cum adica… usoara?

In copilarie am auzit adesea urmatorul dialog:

“Cum iti merge la serviciu?”

“Bine… uite si azi am plecat devreme, saptamana trecuta abia daca am avut ceva de facut”.

Sigur, copilaria mea s-a petrecut in alta epoca, mai putin dominata de ambitii profesionale. Si nici prea multe oportunitati. Pentru parintii mei, conta sa-ti faci treaba; daca aveai. Sau sa te prefaci ca muncesti, daca nu aveai prea multa. Oricum, la sfarsitul lunii primeai “fluturasul” (nu mai stiu de ce ii zicea asa acelei chitante de salariu…).

Cultura muncii este inca un subiect sensibil la noi (probabil si in alte piete). Ea, cultura muncii, este insa strict corelata cu alta “poveste”: educatia; profesionala si morala. Generatia mea nu si-a ales cu siguranta viitorul pornind de la vocatie, ci de la norma. Vorba artistului: “fa-te tata avocat” (doctor, economist, popa, politist… hai si inginer; cam astea erau “tendintele”).

Aud destul de des, chiar si in zilele noastre, “sa ai o zi usoara!” Mai rar decat m-as astepta aud: “sa ai o zi spornica!”, “sa ai o zi plina!” “sa ai o zi inspirata!” Probabil ca si astazi interlocutorii mei imi doresc sa treaca ziua fara prea mare durere, fara prea mare consum, fara prea multa energie pusa la bataie. Poate ca asta isi doresc si pentru ei…

Daca ceea ce spun este legitim, atunci deduc faptul ca inca nu avem o stare profesionala responsabila si nici condusa de vocatie. Raspundem, in stil Pavlov, la un stimul care nu ne umple viata, ci doar contul (si in multe cazuri nu cat ne-am dori). Este cumva starea care ne mentine in zona de societate “servita”; prost, dar servita.

Asadar, cititorilor acestui blog si cunoscutilor le transmit ca vreau o zi inspirata. Ceea ce va doresc si eu voua.

image

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s