Home

Am ramas inca influentat de mesajul filmuletului postat acum cateva zile. Am mers putin mai departe (ma “chinuie” introspectia si intuitia in ultima vreme…) si am realizat ca nu e chiar surprinzator.

In carti, filme artistice, documentare si alte resurse media care ne fac viata mai informata, in care aflam opinii despre viitor – dintr-o perspectiva cotidiana sau istorica – se vorbeste despre o latura finala, fatala. Misterele cele mai “savurate” sunt cele menite sa traga cortina: ca e Nostradamus, ca e mitologia Maya, ca e o cometa care ne da tarcoale. Din aceeasi poveste este si preferinta pentru conspiratie si ideea lipsei controlului asupra propriilor vieti (planeta muribunda, manipularea globala, corporatiile, societatile secrete). Ne cam place sa cochetam cu apocalipsa sau cu subiecte asociate ideii de “punct teminus”, fara scapare, fara iesire. Oare de ce?!

Am gasit eu un raspuns: teama individuala sau incertitudinea in fata mortii – Death Magnetic cum ar spune “poetul” – ne face cumva sa aducem in discutie, cu ceva mai multa usurinta, un final colectiv (a propos, recitesc “Vorbitor in numele Mortilor”). E mai usor de acceptat ca, desi cu totii suntem datori cu o moarte…personala, ni s-ar putea intampla la toti in acelasi timp. E probabi si un soi de fuga temporara in fata provocarilor vietii, mai ales in perioade dominate de multe semne de intrebare (cum se intampla acum). Pana la urma, daca tot se incheie, la ce bun atata consum de energie pozitiva, orientata spre creatie, spre viata? Antropologii si sociologii mai pot contrazice.

Nu stiu daca aceasta inclinatie este de ieri, de azi… Cert este ca simtul “I need to believe that something extraordinary is possible” ni s-a atrofiat. Chiar daca intalnesc din ce in ce mai des oameni dispusi sa isi mai acorde din cand in cand luxul sa viseze.

Asa ca am in minte un plan. Din categoria “putem fi mai buni” ;). Dar il mai coc si vi-l voi transmite la momentul oportun.

Apocalipsa

Advertisements

2 thoughts on “Placerea noastra vinovata: apocalipsa!

  1. hm… filmuletul e putin fortat… raspunsurile parintilor au fost manipulate intr-o anumita directie, probabil catre viitorul natiunii/umanitatii or smth… copiii sigur au fost intrebati ce vor sa fie/faca atunci cand se fac mari.
    Ma joc acest joc impreuna cu copiii mei din cand in cand, insa (mai nou) o fac si cu mine. Sa fie criza de la 40 de ani, sa fie faptul ca am copii mici, pe care ii invat prin exemplul propriu sa gandeasca si sa actioneze pozitiv? Nu stiu. Fapt este ca ma intreb ce as vrea sa devin cand voi fi mare.
    Ciudat, am trecut de 40 de ani dar nu consider ca sunt prea mare ca sa devin ceea ce imi doresc sa devin. Trebuie insa sa ma mai pregatesc putin. Sau poate sa fie altii pregatiti pentru ceea ce am eu de oferit. Sau poate maine voi fi ceea ce imi doresc. 😉
    Aiurea… ca adulti nu mai suntem tinuti de termene pentru a trece la etapa urmatoare de dezvoltare personala. Copiii inca mai fac un pas oficial in fiecare an, trec din clasa 0 in clasa 1, apoi in a doua samd. Pana vor alege un drum profesional. Vocational… Noi deja l-am urmat, am parcurs o buna bucata din el, pana sa ne intrebam daca am putea sa facem o schimbare. Si nimic exterior nu o poate declansa, depinde doar de noi…

    Deci, poate daca adultii ar fi fost intrebati ce vor sa fie cand se fac mari, raspunsurile ar fi fost diferite… iar copiii intrebati cum vad viitorul planetei, ne-ar fi surprins cu ideile lor minunate. Cine stie?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s