Home

De fiecare dată, își intindea brațele dincolo de umărul lui. Era locul ei preferat; acolo, în scobitura dintre gât și umărul lui drept, îi plăcea să-și îngroape obrazul stâng. Îi plăcea cum brațele lui o țineau strâns, aproape de corpul lui.

Ațipea mereu, acolo, pe umărul lui drept. Și dormea tihnită. Minute în șir. Tresărea doar când trupul ei firav amorțea și simțea nevoia să se așeze mai bine în ”cuib”.

Uneori capul îi aluneca pe pieptul lui. El o ținea la fel de strâns în brațe, aproape de el… cercul ei de siguranță… Acolo pe pieptul lui, îi simțea tic-tac-ul inimii; iar sentimentul ăla de pulsație continuă o copleșea. Somnul era și mai plăcut. Zeci de minute uita de ea.

Când nu dormea, se uita prelung la el. La fiecare geană, la fiecare rid; la fiecare grimasă sau clipit. Se uita fix, încercând să îl înțeleagă mai bine. Să înțeleagă cum de a apărut el. La urma-urmelor, să înțeleagă… ce se întâmplă cu ea?

El căuta la rându-i să priceapă ce e dincolo de ochii aia pătrunzători și de acea privire plină. Puternică. Câteodată avea senzația că Dumnezeu îl privește prin ochii ei.

Alteori ea însăși îi zâmbea. Puțin nesigură, oarecum curioasă de efectul pe care acel zâmbet urma să îl aibă asupra lui. Nimic nu se compara cu momentele în care el îi răspundea cu privirea lui senină. Ce nu înțelegea ea era… de ce uneori ochii lui se umezeau?

El retrăia acele emoții… era acea iubirea perfectă, rotundă; fără cusururi și fără colțuri. Pe care o mai trăise. Ea abia învăța să iubească.

Se trezi. Din nou, cu acel sentiment straniu de nesiguranță. Deși el era acolo, brațele lui o țineau încă strâns. Inima lui continua să pulseze încet, odihnitor. Dar golul acela din stomac îi strica mereu tihna…

Fremătă de câteva ori. Apoi acea agitație, pe care nu o înțelegea, o cuprindea până la disperare. Suspină. O dată. De două ori. De acum era clar: supărarea puse din nou stăpânire pe ființa ei. Simți nevoia să plângă.

Mâinile lui o mângîiau pe creștet. La fel și vocea lui, căuta să îi aline nesiguranța și teama. Corpul lui începu să se miște încet… stânga-dreapta, stânga-dreapta… Nici dansul acela lent nu mai avea efect. Nici căldura corpului lui nu mai părea să o liniștească.

Poate doar mâinile lui care continuau să îi mângâie cu blândețe părul…

Ochii lor se întâlniră din nou. Acum ai ei erau puțin umezi. Cu răsuflarea tăiată aștepta momentul în care el avea să pună capăt acelei stări.

El îi zâmbi, ca de fiecare dată. Întinse mâna și luă biberonul de pe noptieră:

– Ți-e foame, copil frumos?

 

fractals-in-nature

Advertisements

One thought on “S&S

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s