Home

Revin pe tema „tagmei corporatistilor”, cu un post mai sobru. Nu de alta, dar am promis…

Asta este, a propos, una dintre fatetele lucrului intr-o multinationala: responsabilitatea. Rigoarea pe care ti-o impune lucrul la corporatie este o chestiune cumva implicita. Si in cazul nostru, corporatistii, asumata. Indiferent daca esti in servicii, productie, comert, sau altceva. Indiferent ca esti sus, la mijloc sau jos. Indiferent ca esti fata-in-fata cu clientii, in fabrica sau „la butoane”.

Corporatiile aduc deci mai multa rigoare profesionala si, indraznesc sa zic, sociala. Impactul este insa putin perceptibil; e greu sa fii corect, sistematic, intr-o societate in care mersul pe sens interzis (de exemplu) e considerat firesc ~„Ce stai ba’ boule in drum! N-ai loc da mine?!”… (dovada ca spiritul civic si responsabilitatea la nivel de „masa” sunt inca niste mugurasi pe un trunchi uscat, dar asta e alta discutie).

Sigur, exista nuante de la pravalie la pravalie. Nu vreau sa sugerez ca in toate corporatiile se aduna crema societatii (din perspectiva integritatii). Stiu ca se manifesta si in mediul asta coruptie (ii zice corporate bribery). Diferenta este ca astfel de spete sunt mai degraba exceptii in mediul corporatist. Si se sanctioneaza de cele mai multe ori pe loc. Fara „judet”. Poate o sa va spun in alt post mai multe despre asta…

Ce am mai invatat noi la corporatie? Ii zice „cultura performantei”. Suna pretios, dar pe cuvant daca imi vine alta posibila exprimare. Cu alte cuvinte, ai niste repere pe care le urmaresti pentru a ajunge unde ti s-a spus (da, urmezi directii!) sau unde ti-ai propus. Mizand si pe calitate in ceea ce faci.

Din nou, povestea pe care incerc sa v-o spun, are mai multe nuante de gri. E firesc: si corporatistii au radacini in miezul tiparului social. Comportamentele de tip aroganta, parvenitism, impostura apar si la corporatie. Doar ca ele (ca si in cazul lipsei de integritate) se „rezolva” repede. Nu poti sa pari la nesfarsit pinguin imperial daca tu ai pene si canti „cotcodac”.

Mediului corporatist se auto-primeneste. Este auto-imun. Pentru ca e reglementat. Institutionalizat. Procedurizat. Negru-pe-alb. Neinterpretabil. Si, pentru ca, in corporatie functiile de control, sunt functii de control. Si au obiective. In corporatie greseala/ eroarea este acceptata, inteleasa, transformata in lectie invatata. Iar repetarea ei are un singur deznodamant: ”la re-ve-de-re”.

Pentru ca nu vreau sa par spalat pe creier si nici „plavan” (cu toate ca un strop de naivitate face bine la psihic), accept urmatoarea ipoteza: noi corporatistii stam intr-o colivie mare (sau suntem legati cu o lesa mai lunga, daca aceasta metafora va starneste mai mult imaginatia) in care avem sentimentul unei libertati de miscare corespunzator mai generoase. Stim ca nu suntem intru totul liberi, cum nu sunt nici cei aflati in contradictie cu spiritul corporatist. Cum in egala masura stim ca uneori colivia sau lesa pot disparea cu totul; si brusc.

Pentru ca, nu-i asa, libertatea de miscare a capitalului este o caracteristica de baza in „economia de piata”. Iar pentru capitalism capacitatea unei piete de a genera randamente, consum, maturitate, este o cerinta de baza. Deci, da, ne putem pierde slujbele mult mai usor decat le-am obtinut, doar pentru ca la nivel colectiv o societate ca a noastra poate deveni, peste noaspte, mai putin zemoasa.

Azi m-am concentrat pe „guvernanta”. Pentru postul viitor va pregatesc niste „trufandale”.

DSC_0546

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s