Zilele astea s-a dat praful la o parte de pe cartile economistilor clasici. Parca suntem in Fantasia sau Stapanul Inelelor, in care corifeii jocului cu banii descopera potiuni ancestrale si isi incarca baghetele magice cu puterea argumentelor acelor potiuni.
Nu vreau sa bagatelizez dezbaterea lansata (public!), cum nici nu am pretentia sa ma ridic la nivelul analizelor propuse aici, aici sau aici. Nasol este ca toata discutia se duce INCA la un nivel mult prea ridicat si, prin urmare, putin relevant pentru cei despre interesele carora se vorbeste deschis.
I-am studiam si pe Smith, si pe Keynes, si pe Friedman. Pe Marx mai putin… dar cred ca ar trebui sa il citesc. E surprinzator cum de vreo 3 decenii si ceva, respectiv de la momentul la care Friedman primea Nobel-ul, nu a mai aparut nici o paradigma care sa explice “beleaua” globala, in care, statul este back-office, iar in front stau companiile multinationale. Pot fi, ca fiecare dintre noi, “victima” informatiilor cu aroma de conspiratie. Dar eu nu consider ca apartenenta capitalurilor unor giganti trans-frontalieri mai poate fi explicata prin argumentul “national”. Cand a cazut Lehman, voci avizate au spus: “un upercut dat rusilor!” Si de aici putem demara alt debate.
Intorcandu-ne la teorie… e justa recrudescenta protectionismului si a nationalismului. La nivel de gospodarie se strange cureaua, oamenii sunt mai sceptici, mai prudenti, mai putin manati de achizitii. Mania consumului s-a transformat in isteria agoniselii. Este, fara indoiala o perioada de contraste, iar a trage granite gen: acu’ e Smith, acu’ e Keynes, cred, cu toata convingerea eminamente gresit! Cred ca e vremea sa improvizam sau, ca sa fiu mai constructiv, sa inovam.
Toti cei in discutie sunt oameni in fata carora trebuie sa ne scoatem palaria, dar ei au reflectat circumstante specifice. Smith nu mai e actual… el vorbea de proximitatea avantajului economic, prin exacerbarea interesului propriu. Keynes a dus discutia in directia buna (desi a fost complet ignorat in perioadele de boom), dar a mentinut-o la nivel macro in interiorul granitelor. Iar Friedman s-a consacrat intr-o perioada de crestere economica, jutificata ideologic (rosii sunt rai!), care a fost urmata de criza petrolului si inceputul razboiului rece. Argumentele pro si contra sunt, bineinteles, acceptate.
Ce vrea consumatorul… sa fie protejat si sa se imbogateasca usor! Nothing more, nothing less. Cand nu castiga suficient, iese in strada. Cand castiga prea mult, se imprumuta suplimentar. Consumatorul este irational. La nivel micro, el va fi multumit cata vreme nu il ia nimeni la intrebari. Iubeste libertatea proprie, vrea sa faca ce il taie capu’ si, pe fond, sa traiasca mai bine. Deci, da, e egoist!
Takeda nu poate sa faca decat sa se intoarca la prietenii lui si ideile lor altruiste: Matsushita si Nash. Daca e sa ne raliem la cartile si “potiunile magice” ale unui trecut spectaculos si la mintile destepte ale acestui trecut, la ei m-as ralia. Indiferent ca sunt autoritate sau varful de lance ai capitalismului. Mana invizibila a lui Smith a fost manata mai degraba de individualism. Insa noi traim, teoretic, intr-o lume fara granite. Ipocrizia acestei lumi este ca cenzura si auto-cenzura (vrajeala political incorrectness-ului) si pseudo-convingerile tip “we are the best” ilustreaza, in opinia mea, esecul liberalismului traditional. Initiativa privata e justa. Speculatia cu orice pret… e paguboasa!
Nu cred ca e just sa faci interventii pe o piata libera. Cum nu cred ca e corect sa speculezi perioade tulburate in defavoarea echilibrului unei majoritati. Cum spune englezu’: “Suntem cu to(n)tii in aceeasi barca!”. Noi, local si poate si mai departe, esuam in continuare in a comunica. Suntem destepti, doar pentru noi. Si atat!
Trecem printr-o faza de etatizare si ea e evidenta, e vizibila, e transparenta. Nu mai stiu insa cine e statul. Nici in Romania, si traiasc aici.
Takeda 
bai, muuulta vreme m-am simtit vinovat ca am trecut prin scoala aia (si prin viata, mai apoi) ca gasca prin apa si ca nu i-am studiat pe alde friedman, keynes, hayek, nici macar mises, despre care am scris un referat pe “aproape n.v.”, pe care apoi l-am folosit la vreo 3 examene ;).
acum parca nu ma mai simt asa vinovat 😀
Pai, despre criza inca nu a scris nimeni, ca e prea devreme. La intrebarea – de ce nici unul dintre aia meseriasi nu a prevazut-o – nu stiu raspunsul – de boi …, lipsiti de imaginatie…
Cea mai buna miscare previzionista mi se pare ca a facut ABN care si-au vandut banca anul trecut lui RBS si multa lume s-a mirat de ce – banca cu traditie, profitabila etc. , pe 98 mld. $, cea mai mare tranzactie bancara din istorie. Si istoria le da dreptate olandezilor … daca vroiau sa o vanda astazi, oare cat mai primeau pe ea …. ? vreo ceapa degerata – doua … he he
Iar la intrebarea – de ce nu a scris nimeni de multinationale in front etc… pai Krugman carea luat premiul Nobel anul acesta a scris chiar in domeniul meu – comert international, inclusiv companii multinationale si tot ce tine de ele.
Ahoy.
Nu trebuia sa scrie despre criza, ci despre ratiune (a scris Lucas ceva). Ideea e ca toti scot din modele si teorii natura umana… si sa vezi belea: tocmai de aici vine galusca! pe om nu-l vei putea vindeca de prostie, cum nu ii vei tempera lacomia.
ABN… a fost ceea ce rusu numeste: “accident in the happenings”. Daca ma intrebi, aceste eveniment este edificator pentru goana de a fi barosan (cat era, nr. 5 in lume ca numar de active?). ABN a cumparat tot ce a putut, unde a putut: America de Sud, Asia, Europa, inclusiv parti mari din Fortis, la un moment dat (fac o paranteza, a propos de ir-rational expectations: Fortis a tinut mortis sa i-o traga lui ABN cand aia au inceput sa scartaie; multi spun ca de acolo i se trage lui Fortis. ca sa vezi 🙂 ).
legat de Krugman… merci de aducere aminte. O sa ma pun la punct cu noutatile 🙂